Municipalitatea lugojeană a etapizat prima tranșă a reabilitării energetice a instituțiilor de învățământ din oraş, șapte dintre acestea urmând să beneficieze de lucrări.
Ca urmare a obținerii finanțărilor pentru reabilitarea mai multor instituții de învățământ din Lugoj, pe baza contractelor de finanțare care sunt deja semnate, administrația locală a urmat parcursul indicat, primul pas fiind finanțarea documentațiilor tehnico-economice necesare pentru scoaterea la licitație a lucrărilor. Amintim că finanțările au venit din surse europene și guvernamentale, prin Planul National de Redresare şi Reziliență (PNRR), Programul Operațional Regional (POR), respectiv prin AFM, adică Administrația Fondului de Mediu.
„Ce ne-am propus noi prin atragerea acestor finanțări este să modernizăm integral spațiile destinate învățământului la nivelul municipiului Lugoj”, spune Claudiu Buciu, consilier al primarului municipiului Lugoj.
Unităţile de învătământ care vor intra în reabilitare sunt Şcoala Gimnaziala nr. 1, care se va transforma în grădiniţă, Şcoala Gimnazială nr. 4, grădiniţele PP 4 şi PP5, Grădiniţa din Balta Lată şi Liceele Haşdeu şi Branişte.
La nivel de școli există excepții: Școala nr. 2, Școala nr. 6 „Anișoara Odeanu” și Școala „Eftimie Murgu” din cartierul Cotu Mic, care nu au primit finanțări, din diverse motive. Pentru Școala 2 nu s-a aplicat niciunde pentru finanțare. Aceasta a fost izolată parțial și există un termen de 5 ani în care nu se pot face noi investiții. Termenul expiră în acest an și se va relua proiectarea, în vederea unei noi finanțări, inclusiv pentru extindere. La fel, Școala din Cotu Mic, recepționată după anul 2000, nu se încadrează deocamdată la nicio finanțare, situație în care se află și Școala nr. 6 „Anișoara Odeanu”.
Deși nu a prins fonduri pe PNRR, din cauza vechimii și structurii clădirii, Liceul „Brediceanu” rămâne în atenția administrației locale. Se așteaptă totuși primirea de fonduri prin AFM pentru reabilitarea tuturor corpurilor de clădire, după ce documentația tehnică va fi gata.
Sumele accesate nu acoperă integral plata lucrărilor ce vor fi făcute. În aceste condiții, Primăria va accesa un credit de aproximativ 72,5 milioane de lei, din care vor fi cofinanțate lucrările la toate școlile din oraș. Creditul se referă și la reabilitarea energetică a clădirii Primăriei Municipiului Lugoj.