Primăria Timișoara a scăpat de un funcționar incomod

mirela toc

Primăria Timișoara a scăpat de un funcționar incomod. Este vorba de Mirela Toc, care a fost demisă din funcție din cauza unor „abateri disciplinare grave”.

Mirela Toc, unul dintre funcționarii din Primăria Timișoara care a dus „lupte grele” atât cu cei din administrația Robu cât și cu cei din administrația Friz, a fost dată afară din instituție. Primăria Timișoara a informat, luni, că decizia privind demiterea din funcție a fost luată ca urmare a unor „abateri disciplinare grave”.

Comisia de Disciplină a Primăriei Municipiului Timișoara a emis raportul final în vederea luării măsurilor de demitere a unui funcționar public, după ce au fost parcurși toți pașii legali necesari pentru sancționarea sa. Pe parcursul procesului de sancționare, funcționarul a primit măsuri disciplinare din ce în ce mai severe, însă nu a manifestat nicio intenție de a-și schimba comportamentul. Astfel, s-a impus în baza legii, decizia de încheiere a contractului de muncă. Funcționarul public nu și-a îndeplinit în mod repetat atribuțiile de serviciu, a creat obstacole în desfășurarea activității colegilor, a furnizat informații eronate cetățenilor, ceea ce a adus prejudicii activității departamentului din care făcea parte, precum și instigarea cetățenilor să încalce legea”, au transmis reprezentanții instituției.

De asemenea, Primăria Timișoara a mai susținut că „nu tolerează astfel de comportamente în rândul corpului funcționarilor publici, care au obligația să manifeste respect față de cetățean și să-și ducă la îndeplinire atribuțiile de serviciu în mod profesionist și competent”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Din dispoziția privind destituirea din funcție a Mirelei Toc aflăm că, de fapt, s-a luat această decizie după ce angajata Primăriei Timișoara ar fi purtat un tricou cu mesajul „Stop abuzurilor din administrația publică locală Timișoara”, pe față, și „DNA, DIICOT, Parchet?”, pe spate.

Începând cu data de 06.01.2023, doamna Mirela Adriana Toc s-a prezentat la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara pentru a lua parte, în echipe mixte, împreună cu polițiștii locali desemnați, la acțiunile de control, de monitorizare a modului de colectare selectivă a deșeurilor și de sancționare a nerespectării prevederilor legale referitoare la utilizatorii serviciului de salubrizare în Municipiul Timișoara. (…) Domnul Cosmin Strugariu, coordonatorul acțiunii, a constatat că ținuta de lucru în care s-a prezentat doamna Toc Mirela, respectiv un tricou negru inscripționat în alb, cu mesajul „Stop abuzurilor din administrația publică locală Timișoara”, pe față, și „DNA, DIICOT, Parchet?”, pe spate, poate aduce atingere imaginii Primăriei Municipiului Timișoara și Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara, întrucât induce în eroare cetățenii cu privire la activitățile desfășurate și scopul acestora”, scrie în dispoziție.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/