Sanda Greblă în Consiliul de Administrație al Retim, nou motiv de discuții în contradictoriu în Consiliul Local Timișoara

Consilierii locali din Timişoara au dezbătut în contradictoriu situația de la Retim Ecologic Service, societate pe acțiuni unde Consiliul Local deține 50% din pachet, alături de partea germană. În ședința de vineri, s-a votat desemnarea Sandei Greblă în Consiliul de Administrație al societății, pentru un nou „mandat”, iar proiectul a dus la ample discuții colaterale.

Consilierii nu au fost deranjați de faptul că Sanda Greblă urma să fie desemnată din nou în CA la Retim. Chiar și așa, pe subiect s-a dezbătut îndelung. Consilierul local ALDE Laura Chindriș a avut nelămuriri de ce Consililul Local Timișoara votează reprezentantul în Consiliul de Administrație, deși dintotdeauna procedura a fost aceeași. Chindriș a punctat că AGA trebuie să desemneze reprezentantul și a insistat cu nelămurirea: „Eu nu văd nicio AGA aici”, a spus consilierul. Exasperat, primarul Robu i-a explicat că AGA validează o propunere a CLT, pentru că Retim are ca acționar cu procent de 50% tocmai Consiliul Local Timișoara. „De aceea ați fost pe la vreo șapte-opt firme, de unde ciuguliți bani, pentru că habar n-aveți”, i-a spus Robu lui Chindriș.

Chindriș a mai întrebat și dacă e legal să fie votată Sanda Greblă, fosta consilieră a primarului, ajunsă între timp șefă a Serviciului Unitatea de implementare proiecte angajate ca și capitală europeană a culturii. Robu a punctat că nu e o problemă. „Legea oferă un termen de 15 zile pentru cei care ajung, la un moment dat, într-o situație de incompatibilitate, să-şi rezolve situația”, a punctat edilul.

Idolu și Orza au ridicat problema raportului de activitate

Pesedistul Dan Idolu a precizat că nu are nicio problemă cu nominalizarea Sandei Greblă, dar a criticat-o că nu a depus un raport de activitate în mandatul anterior. „Nu am nicio problemă cu SandaAr trebui să știe că oricine în această postură trebuie să dea un raport de activitate în fața noastră”, a spus Idolu, inclusiv cu referire la faptul că Retim nu mai face curat pe străzi în oraș, ci doar ridică gunoiul menajer.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, consilierul local independent Adrian Orza, fost viceprimar, a ridicat problema că Retim-ul nu s-a prezentat la licitația pentru salubrizarea străzilor, contract câștigat în cele din urmă de firma Brantner, companie austriacă cu sediul în Cluj. „Îmi aduc aminte că Retim făcea curățenie în Timișoara, și o făcea bine. E o problemă că societatea noastră nu lucrează în Timișoara”, a precizat Orza, cu referire și la faptul că Retim face însă curățenie în Arad.

Primarul le-a spus că sigur că există o preocupare pentru faptul că Retim nu a dorit un contract în Timișoara, deși e o societate din capitala Banatului. „Sigur că ne pasă. Suntem 50%, cum să nu ne pese? Explicația e că au fost supraîncărcați cu contracte mai profitabile și că pentru firmă e mai bine așa”, a punctat edilul cu referire la ce au spus cei doi consilieri.

Proiectul a trecut în ședință.

Sursă foto: pressalert.ro

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/