Sanatoriul Marila, pus la pământ cu un credit de 5 milioane!

sanatoriul marila

Romeo Dunca susține că situația financiară a județului Caraș-Severin este din ce în ce mai bună, așa că instituția pe care o reprezintă își permite să ajute administrația locală din Oravița cu demolarea sanatoriului Marila.

Romeo Dunca susține de vreo 2 ani că transformarea sanatoriului Marila într-un centru de sănătate ar putea revoluționa turismul în zona Oraviței. Odată cu prăbușirea construcției în luna februarie a acestui an, s-a accelerat proiectul, iar acum Compania Națională de Investiții cere Primăriei Oravița să demoleze clădirea. Doar că administrația locală nu are fonduri suficiente în acest sens. Așa că ajutorul ar urma să vină de la Consiliul Județean, care își permite să acceseze un credit de 5 milioane de lei, după cum susține Romeo Dunca.

„În corespondența primită de la Compania Națională de Investiții se cere localității Oravița să elibereze locul de sanatoriul vechi si prăbușit. Primarul Ursu și Consiliul Local nu dispune de aceste sume. Nici noi nu le avem azi, dar situația financiară a județului se îmbunătățește zi de zi și în acest moment suntem solvabili pentru a lua un credit de 5 milioane de RON pentru demolarea spitalului.”, anunță președintele Consiliului Județean.

În plus, spune Romeo Dunca, instituția pe care o conduce ar putea profita și de materialele pe care le poate valorifica: sute de tone de fier, iar betonul măcinat poate fi transportat și folosit în imediata vecinătate pentru a întări fundația vechiului drum județean care astăzi este impracticabil și care face legătura între Marila și Anina.

„Așadar această asociere cu Oravița pentru a prelua sarcina demolării e urgentă și benefică pentru oraș și pentru județ. Noi venim cu banii de demolare, iar localitate pe raza căruia se afla spitalul vine cu construcția nouă. Adică 400.000.000 RON prin CNI.”, mai spune Romeo Dunca.

Proiectul de hotărâre prin care Consiliul Județean ar urma să acceseze creditul de 5 milioane de lei pentru demolarea sanatoriului Marila va fi supus dezbaterii în ședința de săptămâna viitoare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/