Salarii fabuloase în Primăria Reșița!

2019 vine cu lefuri de invidiat pentru angajații din aparatul de specialitate al Primarului și Consiliului Local sau ai serviciilor publice din subordinea municipalității reșițene!

Aleșii locali au stabilit salariile de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul aparatelor de specialiatate ale Primarului și Consiliului Local, precum și pentru serviciile publice, iar sumele încasate la finalul fiecărei luni sunt pur și simplu amețitoare în unele cazuri. Secretarul Consiliului Local Reșița, spre exemplu, încasează o leafă de bază nu mai mică de 14.464 lei, dar ea poate ajunge chiar și la 15.200 lei. Trei directori și arhitectul-șef numără lună de lună între 8.400 și 10.800 de lei. Salariu de bază! Un șef serviciu câștigă între 7.200 și 7.800 lei, iar un șef de birou are un minim de 6.000 de lei și un salariu de bază maxim de 7.200 lei. Boierie e și la Poliția Locală. Un polițist cu facultate are cardul alimentat cu până la 6.400 de lei lunar! Iar unul care a terminat doar liceul poate ajunge și el la 2.700 – 3.000 de lei.

Funcțiile contractuale sunt și ele foarte bine plătite. City managerul are în funcție de grad între 12.464 și 15.200 lei salariul de bază, dar până și un muncitor necalificat, fără niciun fel de spor, ajunge la 2.600 de lei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Lux și la Direcția de Asistență Socială! Directorul executiv are un salariu de bază, în funcție de grad, între 8.400 și 10.800 de lei. Mulți alți angajați ai acestei direcții câștigă lunar echivalentul a 1.500-2.000 de euro. Nici la clubul de fotbal nu e rău, dar bine de tot e la Direcția pentru Întreținerea și Rapararea Patrimoniului, Serviciul de Iluminat și Deszăpezire. Director general – 8.400 de lei pentru Gradul I și 9.600 de lei pentru Gradul II. Adjunctul are un minim de 7.200, dar poate fi încadrat și cu 8.400 lei. Excelent e și pentru contabilul-șef, inginerul-șef, șeful de birou sau de atelier. Cel mai mic salariu de bază, 5.244 lei!

Aceste salarii de bază au fost stabilite prin Hotărâri ale Consiliului Local Reșița. Nivelul niciunui salariu de bază nu a fost stabilit sub salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și niciunul nu depășește indemnizația lunară a viceprimarilor, adică 16.640 lei.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/