Sala Polivalentă, redată sportului cărășean! Până acum a servit și altor „activități”!

Închiderea temporară a Sălii Polivalente din Reșița din cauza isteriei autorizațiilor ISU, generată de tragedia din clubul bucureștean Colectiv, a condus la descoperirea mai multor nereguli!

Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ilie Iova, a vorbit într-o conferință de presă despre neregulile descoperite la Sala Polivalentă, dar a promis că lucrurile vor intra pe făgașul normal, mai ales că noul director al Direcției de Patrimoniu, Corina Pascotă, și-a pus deja oamenii pe treabă. „O să vedeți spații rearanjate, suprafața de joc stă depozitată în spatele porților și va fi montată din nou. Nu vreau să vă spun ce am găsit acolo! De fapt, acea sală de sport a fost ceva în care anumiți cetățeni se întâlneau acolo pentru diverse activități! Eu vreau să redau această sală sportului cărășean. Avem cereri de la cei de la șah, de la antrenorii federali de handbal, de la echipa de futsal. Lucrările sunt avansate, am speranța ca în două sau trei săptămâni să fie totul ok din toate punctele de vedere”, a afirmat Iova.

Vicele CJ a ținut să clarifice și situația autorizării Sălii Polivalente din punctul de vedere al situațiilor de urgență. „Sala e construită înainte de ‘90. Eu sunt inginer constructor și nimeni nu poate să-mi spună că o sală ca asta nu avea toate condițiile îndeplinite pentru a avea orice certificat, autorizație ISU, la momentul respectiv. Ideea este că în această sală s-au făcut niște lucrări și imediat e necesară din nou obținerea autorizației. De aici a apărut și acea problemă”, a explicat Ilie Iova.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/