Saci de gunoi oferiţi de Mărţişor, la Caransebeş!

Societatea de salubritate Transal Urbis SRL din Caransebeș pune din nou accent pe colectarea selectivă a deșeurilor, și asta pentru că autorităţile locale au la dispoziţie un timp foarte scurt pentru a crea infrastructura necesară colectării selective a deşeurilor menajere: hârtie, metal, plastic şi sticlă.

Puţin peste 10% din cantitatea totală de deşeuri colectată se separă şi se reciclează, potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului, iar la nivelul Caransebeșului, doar 5% din populație reciclează. Cei care nu adoptă comportamentul de colectare selectivă a deşeurilor, fie din comoditate, fie pentru că nu sunt informaţi, trebuie să ştie că aruncarea haotică a deşeurilor duce la poluarea mediului şi, implicit, la scăderea calităţii vieţii. Atât sticla, hârtia, cât şi plasticul pot fi refolosite, de exemplu din 10 pet-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru pătrat de covor, fiecare tonă de hârtie reciclată salvează 17 copaci, ceea ce înseamnă şi 27 kg de noxe mai puţin.

Transal Urbis pune la dispoziție cetățenilor, de la 1 martie, saci de 120l, pentru o colectare selectivă (carton, hârtie, pet-uri și sticlă) cât mai bună și mai ușoară.

Pentru colectarea DEEE (deșeuri electrice, electronice și electrocasnice), programul Transal este zilnic între orele 07:00 – 15:00, comenzile putând fi făcute şi prin apel telefonic, la numărul 0255/511878.

„Fiecare dintre noi trebuie să conștientizăm faptul că, dacă nu acționăm în direcția colectării selective a deșeurilor ce se generează zilnic (hârtie și carton, recipienți plastic, sticlă sau metal și altele) și le aruncăm amestecat în pubele sau containere, acest lucru se va reflecta foarte curând în gradul de poluare al factorilor de mediu și în epuizarea unor resurse naturale”, spune directorul Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/