„Să votăm un Andrușcă al PNL-ului față de un Andrușcă al PSD-ului ar fi prea mult!”

Guvernul Orban are șanse mici să fie validat de votul Parlamentului după ce negocierile dintre PNL și Pro România au eșuat încă o dată!

Secretarul general al partidului condus de Victor Ponta, deputatul Ion Mocioalcă, a explicat pentru expressdebanat.ro de ce nu s-a ajuns la un acord nici la cea de-a doua rundă de negocieri. „Discuțiile de astăzi cu PNL au eșuat din cauza faptului că liberalii nu au venit cu nimic concret, începând de la lista de miniștri, care nu e definitivată, deși mai au doar o zi până la depunerea ei, și până la programul de guvernare, care încă nu este gata. Astfel, s-au putut discuta doar câteva puncte și s-a convenit asupra unuia singur. Și anume, alegeri locale odată cu parlamentarele. Am considerat că este mult prea puțin și de aceea noi am luat decizia să nu votăm Guvernul Orban I sau cât o fi el. Mai mult, colegii mei din Pro România nici nu cred că vor asigura cvorum de ședință. După ce vedem la televizor, nici nu cred că au nevoie de noi pentru că, deja, domnul Orban anunță 25 de parlamentari cu care s-a înțeles deja. Dacă nu e nevoie de noi, de ce să ne băgăm în seamă?!”, a comentat parlamentarul cărășean. 

Faptul că Ludovic Orban nu a venit astăzi cu lista miniștrilor la negocierile cu liderii Pro România a făcut din start imposibilă susținerea guvernului propus de acesta. Mai mult decât atât, Mocioalcă spune că Pro România nu se putea angaja să voteze în necunoștință de cauză și că printre numele avansate în presă ca viitori miniștri se numără și destule care amintesc de celebrii social-democrați. „Cel puțin în această primă fază nu cred că va trece Guvernul Orban, dar nici nu va fi cvorum. Așteptăm cu interes lista de miniștri și, de ce nu, audierile din Parlament, care eu sper că vor fi unele riguroase. Nu aș vrea să cred că domnul Orban ne va cere să formăm un guvern care nu e alcătuit din profesioniști, pentru că noi de asta am dat Guvernul Dăncilă jos, pentru că era lipsit de profesionalism. Eu cred că și românii așteaptă un guvern de profesioniști pentru că greutățile financiare sunt destule și de aceea să votăm un Andrușcă al PNL-ului față de un Andrușcă al PSD-ului mi s-ar părea prea mult”, a mai afirmat Ion Mocioalcă.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/