Urările curg, erorile apar. Ideea merge mai departe, greșeala rămâne. Să fim mai buni de sărbători! Buni la… limba română!
Câteva chestiuni utile, în acord perfect cu zilele perfecte ce vor urma:
- Sărbătorile laice și religioase se scriu cu majusculă: Anul Nou, Crăciun(ul). Acest lucru nu înseamnă că scriem cu literă mare și structuri cu caracter general, care, de fapt, nu au nume unice și nici nu trebuie particularizate grafic. Corect: Ne vedem de sărbători.; Ne vedem anul viitor.
- În scrisori, mesaje, felicitări, cuvântul cu care începe prima comunicare după formula de adresare (urmată de virgulă) este cu literă mare:
Dragă Ana,
Îți doresc sărbători frumoase!
- Crăciun fericit!; Doresc să vă urez multă sănătate, un an mai bun și mult succes pe plan profesional! – adjectivele și pronumele nu se scriu cu literă mare. Totuși, pentru a transmite grafic respectul, putem folosi majuscula în formulele de adresare: Stimate Domnule Director; Stimată Doamnă Profesoară. Încă ceva: nu trebuie să exagerăm cu semnele de exclamare. Mulțumesc (pentru urări), de exemplu, poate fi urmat (și) de punct. După Te îmbrățișez putem pune virgulă și apoi prenumele. Cu drag îți scriu nu conține nicio virgulă.
- Trebuie să facem diferența între formele de vocativ și formele de dativ. Vom pune virgulă doar pentru a izola vocativul de restul enunțului:
La mulți ani, iubito!
Formele *frumoas-o, *iubit-o nu sunt corecte.
La mulți ani, dragii mei!
La mulți ani, dragile mele!
Forma *dragele nu este forma de feminin a adjectivului drag.
La mulți ani, dragule/dragă/dragilor!
(forme de vocativ)
La mulți ani tuturor!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Ion/Ioana!
La mulți ani întregii familii!
La mulți ani părinților tăi!
(forme de dativ)
- Colocvialul are și el regulile lui: între o interjecție apelativă și vocativ nu se pune obligatoriu virgulă. Avem posibilitatea de a alege. Corect este: Măi Andrei, nu pot decât să mă bucur pentru tine!; Măi, Andrei, mai vino și tu pe la noi!
Masa – masă, casa – casă, discursul – discurs, gramatica – în orice context!