Să ne mai uităm şi prin cap

Un eveniment tragic, petrecut la Buşteni, te duce cu gândul unde nici cu gândul nu gândeşti. O fată de 13 ani a căzut de la etajul trei al unei clădiri, unde se afla într-o tabără. Se pare că fata va supravieţui. Nu contează cum şi de ce s-a petrecut accidentul. Pentru cei care au dat ştirea, cel mai important este să precizeze că respectiva clădire aparţine ministerului Economiei. Mergând pe această logică, ni se sugerează că vinovat este ministerul Economiei, adică cei trei miniştri USL, Chiţoiu, Vosganian, şi Voinea, care se ocupă de ecomonie. Drept urmare, acestora ar trebui să li se taie capul. Moartea regizorului Sergiu Nicolaescu a declanşat şi ea concluzii aberante, promovate tot de presă. Mai mult, chiar inventate, aşa cum pe vremuri, o publicaţie, pe nume ziarul Naţional, îşi făcea reclamă publicând, sub semnătura unui anume Tache, povestioare cu impact mare la cititori. De astă dată, vorbim de o avere lăsată de defunct, la care trebuia musai să se înghesuie şi alţii. Întâi apare un fiu din floricele pe câmpii, care se adresează Justiţiei, dar foloseşte acte false. Discuţii, comentarii televizate la nesfârşit. Mai apare un copil, la fel fabricat. Apoi se trece la posibilitate ca văduva lui Nicolaescu să aibă şi ea un copil, care merge la o grădiniţă privată. Te pomeneşti că e şi acesta al regizorului! Personalul grădiniţei zice, fugi, domle, cu ursul, aşa ceva nu există la noi. Dar foamea după audienţă porneşte tăvălugul şi odată pornit, nu mai poate fi oprit, pentru că apare şi plăcerea perversă de-a o ţine tot aşa. Vinovaţii, nici nu mai trebuie căutaţi. În Moldova e nenorocire. Viscol, nămeţi cât casa, drumuri, maşini şi oameni blocaţi în zăpadă, de parcă acolo s-a mutat Polul Nord. Intervenţii masive în zona Huşi şi la vama Albiţa, sute de oameni salvaţi şi alte sute aşteptând salvarea. Un tânăr e dat dispărut. Să fi trecut Prutul înot? Iată o ipoteză lansată frenetic şi dă-i şi dă-i. Vinovaţi? Bineînţeles, lipsa României de fermitate, pentru unirea cu japca, în 1990-1991, cu Republica Moldova, iar în ceea ce priveşte zăpada, vinovaţi sunt ăia care ning. Şeful Poliţiei din Olt, un fel de taur comunal şi alţi subalterni ai săi, au dat iama printre poliţiste şi dacă n-au putut să le convingă, n-au putut nici să le scape de la viol. Ministrul de Interne, Radu Stroe, se cruceşte. N-am crezut că în Poliţia noastră e atâta golănie. Cine e de vină? Croitorii, care au făcut fustele poliţistelor prea scurte, şi, cum să nu-i ia cu călduri pe şefii lor? E limpede că aşa trebuie pusă problema şi de aici încolo nu te mai miră strigătele cu moarte croitorilor. Aşa cum pe vremuri, când s-a strigat moarte fasciştilor, prostimea a înţeles moarte farmaciştilor şi a purces la treabă.

Comments

  1. Felicia Patrascu says:

    Cam in aceeasi perioada a Craciunului sarbesc,in 2012,o tipa beata era sa-si dea duhul,violata sau nu,acum in fatidicul 2013 o pustoaica de fatidica varsta 13 ani,geloasa,pe nu stiu ce pusti din gasca ei,la orele 16,00 domnul cu artificiile bate campii.Domnule cu artificiile,mai deschide un televizor si dumneata,asta pentru ca de la orele 9 de dimineata s-a stiut de moartea copilei,iar dumneata ne-o dai inainte cu prostimea si farmacistii,cred ca te-ai uitat prea mult la artistul gunoier de pe postul lui Sarbu, si te-ai decis sa-l asculti pe gunoier care-a lansat traditionalul: ,,sa trecem la treaba”…Domnule cu artificii,pari un om serios,dar sunt convinsa ca ai ceva la mansarda.

    1. cristina says:

      Baţi câmpii şi nici n-ai simţul umorului. “Moarte farmaciştilor” e antologică. N-ai cu cine să te cerţi acasă?

  2. Felicia Patrascu says:

    Cristina,tu esti probabil cineva care se freaca cu nasul de curul tuturor pe aici.Ba te iei de pakatos ala,ba te iei de OMULdeRAND,ba de bulla.De ce am eu impresia ca esti nefututa?

    1. cristina says:

      Excelentă replică! Felicitări! Nimeni nu te putea eticheta mai bine, decât ai făcut-o chiar tu! Impulsivă şi vulgară.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/