Să ne amintim de 1 Mai!

Dar nu de ce cel de Armindeni, sărbătoarea primăverii, ci de cel muncitoresc, din alte vremuri. Să nu ne fie rușine să vorbim despre așa ceva, considerând că este o sărbătoare de sorginte comunistă. Numai cei cu cultură generală până la genunchii broaștei pot să gândească așa. Nu, ea este sărbătoarea Muncii, așa cum s-a hotărât în 1889 la Congresul Internaționalei Socialiste și așa a rămas până în ziua de astăzi. Faptul că o perioadă lungă 1 Mai fost confiscată de propaganda comunistă, este o altă poveste.

Deci, haideți să vedem ce făceam înainte de 1989 în ziua de 1 Mai și ce facem acum. Atunci ne pregăteam cu cel puțin o lună înainte. Din uzine și fabrici, șantiere și cooperative agricole de producție, oamenii muncii, țăranii și cercetătorii, „strâns uniți în jurul partidului comunist, al secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu” raportau zilnic depășiri de plan, de norme făcute cu sapa pe ogoarele patriei, de apartamente predate la cheie, de invenții și inovații în toate domeniile de activitate. La rândul lor, oamenii de cultură, scriitorii, poeții, pictorii, sculptorii și artiștii de cinema își exprimau bucuria pentru vremurile minunate pe care le trăiau prin filme educative pentru tineri, vers, cântec, joc și voie bună. Recitările, montajele literare, fotografiile din tinerețea revoluționară a tovarășului, multe dintre ele trucate, și filmulețele cu închisoarea Doftana, în care fuseseră închiși comuniștii erau nelipsite din programul televiziunii de stat, singura la care ne puteam uita.

Astăzi, liniște. Nu tu societate socialistă multilateral dezvoltată, nu tu plan de producție, de întrecere socialistă, nu tu invenții și inovații, nu tu apartamente sau garsoniere din fondul locativ de stat. În consecință, nu pregătiri cu scoatere din producție, nu tu versuri închinate conducătorilor iubiți, unde poate sunt prea mulți și bătuți în cap.

În urmă cu 30 și ceva de ani, după o lună și ceva de repetiții pe stadion sau prin fața unei tribune imaginare cu tovarășii de la partid, cu țăranii și ilegaliștii din acele vremuri aplaudând, făcând cu mâna ori pupându-i pe șoimii patriei și pionerii cu cravate roșii la gât, urma adunarea și defilarea oamenilor muncii, purtând pancarte, lozinci mobilizatoare, tablourile conducătorilor iubiți, flori confecționate din hârtie creponată, litere cu numele partidului și țării, decupate din polistiren. Apoi, urma serbarea câmpenească, la care se visa de luni și luni pentru că, dincolo de tot ce am spus până acum, 1 Mai era ziua în care se mâncau mici, lucru rar pe vremea aceea, și se bea bere. Chiar dacă mititeii erau prăjiți doar pe jumătate, iar sticlele erau și cu gunoaie, nimic în lumea asta nu se compara cu așa ceva. De toate acestea avea grijă partidul prin activiștii săi, iar noi trebuia să le arătăm recunoștința prin fapte, nu vorbe, la locurile noastre de muncă.

Astăzi, la trei decenii distanță de acele vremuri, nimic nu mai e la fel. Tovarășii au dispărut, la fel și locurile de muncă din fabrici și uzine, tinerele uteciste de altădată șterg la fund moși și babe în Occident, sindicaliștii, ce se ocupau de mobilizare și serbările câmpenești s-au dat la fund, artiștii și oamenii de creație nu mai compun ode și nici nu mai creează lucrări monumentale dedicate iubiților conducători gen Iohannis, Orban, Ciolacu, Dan Barna și Băsescu. Micii și berea se găsesc pe toate drumurile, legendarul Cico a fost înlocuit cu Fanta, Cola și Pepsi, băuturi capitaliste interzise în acele vremuri.

Colac peste pupăză, astăzi nu putem ieși nici măcar la iarbă verde din cauza ticălosului de coronavirus. Stăm acasă și ne imaginăm cum a fost cândva, iar când ne plictisim, mai bem un Tuborg și mai radem un mic, preparat din rezerva de carne a NATO, cu muștar românesc de Focșani!

• Tweet
• Pin It