Moș Nicolae vine cu surprize pentru caransebeșeni. După ce s-a inaugurat iluminatul public de sărbători, Moșul aduce în dar pentru copii și tineri deschiderea patinoarului artificial din Parcul General Dragalina.
Primăria Municipiului Caransebeș împreună cu Serviciul Public Piața Gugulanilor îi invită pe toți copiii, părinții și bunicii urbei la deschiderea noului sezon al patinoarului din Parcul Dragalina. „Pentru că ne dorim sa fie o deschidere specială pentru toate vârstele, am pregătit un program de Patinaj Artistic oferit de echipa Magic Skate din București. La cererea lui Mos Nicolae vom organiza o mini competiție dedicată copiilor cuminți și un mini curs de inițiere în arta patinajului artistic.”, ne-a precizat Ciprian Gaica, președintele Asociației Muntele Mic Extrem.
Organizatorii au pregătit următorul program: de la ora 19:00 – Feerie pe gheață – Spectacol de patinaj artistic, de la ora 20:00 – ABC-ul patinajului și selecția participanților mai talentați, plus o inițiere în arta patinajului pentru toți micii patinatori, alături de instructorii de la Magic Skate. La ora 21:00 Moșul îi va premia pe 6 dintre cei mai talentați patinatori din cele trei categorii de vârstă.
Patinajul artistic și hocheiul pe gheață sunt două sporturi de iarnă îndrăgite de toată lumea. Acestea le dezvoltă copiilor ambiția, curajul, capacitatea de concentrare, de comunicare și socializare. A.C.S. Magic Skate a luat ființă în octombrie 2011 pentru a veni în întâmpinarea copiilor ce-și doresc să ajungă campioni sau care pur și simplu își doresc să patineze.