Metalul Reşiţa a jucat catastrofal şi a pierdut astăzi, în faţa propriilor suporteri, cu 0-1, în faţa celei mai slabe echipe a play-offului, FC Olt Slatina, care nu câştigase vreun punct până la întâlnirea cu rosso-nerii.
Trupa lui Marian Pană rămâne fără victorie pe teren propriu în play-offul Ligii a II-a şi spune adio luptei pentru promovare, obiectiv de care a fost aproape mai degrabă teoretic, decât practic. La fel ca în toate meciurile de acasă, reşiţenii au jucat foarte moale şi au tras primul şut serios la poartă abia în minutul 70! În schimb, oaspeţii, pentru care jocul nu avea practic nicio miză, au arătat în primul rând o altă atitudine şi determinare. Au ratat mai multe ocazii mari şi au avut tot timpul jocul sub control, chiar dacă în primul lor unsprezece s-au regăsit şi vreo patru sau cinci jucători sub 20 de ani. Jucătorii Metalului au scăpat de huiduieli în cor doar datorită numărului mic de spectatori, aceştia considerând, probabil, că vor răguşi de pomană.
Pană a văzut şi el de pe bancă exact ce a văzut tot stadionul: o echipă fără motor, fără creier, ruptă la mijloc, lipsită de imaginaţie şi fără vlagă. La pauză l-a scos pe Enescu şi l-a introdus pe Neagoe, omul care dirija în turul de campionat acţiunile ofensive, dar nu s-a schimbat mai nimic. După zece minute a mutat din nou, asumându-şi riscul. A renunţat la un fundaş, Creţu, l-a coborât în bandă pe Vasile, jucător care are întotdeauna o doză de efort mai mare decât ceilalţi, şi l-a introdus pe Făgărăşanu. Nu i-a ieşit nici asta, ocaziile la poarta oaspeţilor au lipsit cu desăvârşire, dar s-au înmulţit în careul nostru. Golul oaspeţilor a venit în al treilea minut de prelungiri, dar poate că e mai bine aşa. Nu mai lasă loc de alte comentarii şi ne-am convins că nu mai trebuie să ne minţim singuri. Metalul nu e o echipă rea, cu siguranţă putea şi mai mult, dar deocamdată locul ei e în eşalonul secund.
Marian Pană a recunoscut la finele partidei că echipa sa a jucat foarte slab şi aşteaptă analiza pe care o va face împreună cu şefii clubului. Cu siguranţă vor fi mai multe plecări, care pot viza atât lotul de jucători, cât şi banca tehnică. Antrenorul Metalului a mărturisit că şi-ar dori să continue la Reşiţa!
Moș Crăciun a adus cele mai frumoase cadouri în noua maternitate din Timișoara. Trei femei au devenit mămici în prima zi de sărbătoare. Medicii de la maternitatea Spitalului Județean...
Timișoara. Peste 180 de pacienți la urgențe, în prima zi de Crăciun
Un Crăciun de poveste pe Semenic! Munții va așteaptă la distracție!
Pianistul Mariano Castro aduce „Armoniile Tihnei” la Jimbolia. Concert pentru suflet și pace
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
Am prevazut…..