Să fie clar!

Inspectoratul General al Poliţiei a găsit câteva zeci de milioane de lei pentru a înlocui prin aresturile sale veceurile şi instalaţiile de duş de prin puşcării. Întâi se va face o licitaţie şi cine va avea un veceu turcesc mai ieftin şi cu floricele va primi comanda şi va trece la treabă. Iată că a trebuit să fie închisă Elena Udrea şi să-şi strige suferinţa, pentru ca imediat să se treacă la treabă. Ăsta e un lucru bun pentru următoarea tură de puşcăriaşi simandicoşi. Cât a a fost ministrul Dezvoltării, nu a zis niciodată nimic şi nici nu i-a scăpat vreun leu printre degete pentru celulele Poliţiei. Aşadar, supărarea ei nu are niciun temei, e doar o fiţă menită să impresioneze. Acuma, tăvălugul s-a pornit. Să-i fie de bine! Băsescu Traian s-a arătat foarte deranjat de faptul că procurorii au pus sub sechestru şapte sute de hectare la Nana, inclusiv suprafeţe de teren ce aparţin Ioanei Băsescu. A spus că măsura luată este îndreptată împotriva sa şi că are caracter politic. Ceea ce a determinat inspecţia judiciară a CSM-ului să se autosesizeze şi să întreprindă verificări. Enervat peste măsură, Băsescu cere să se facă verificări şi în Vrancea sau Timiş, în ceea ce priveşte modul retrocedărilor. Este vizat preşedintele Consiliului judeţean Vrancea, dar şi Ilie Sârbu, socrul primului-ministru, despre care are el date că au făcut nişte mânării cu pământul. De unde ştie amănunte din posibile dosare? Că sursa lui alternativă este sub cheie. Apropo de Elena Udrea. Ea continuă atacul la judecători pe reţelele de socializare. Declară că Dorin Cocoş, aflat încă în închisoare, a avut o singură vină: a fost căsătorit cu ea. Iar ea stă în puşcărie doar din cauza unor denunţuri, fără alte probe. În acest caz, nu mai este încălcată independenţa Justiţiei, ea este lăsată să dea din gură în continuare şi să tot acuze. După douăzeci de ani, dosarul Revoluţiei va fi redeschis. Aşa că Ion Iliescu, Chiţac (mort) şi Stănculescu vor fi acuzaţi de omor deosebit de grav. Avem sau nu o problemă de oportunitate? Pe cine mai interesează să fie traşi la răspundere? Pentru câţiva, care au îmbătrânit cu gândul răzbunării? Prea puţin. Şi impactul social va fi nesemnificativ. Se ieftinesc medicamentele. Ăsta e un fapt istoric! Fairy durează foarte mult. Mai multe vase decât am crezut, cu o singură sticlă. Să fie clar!