S-au întrecut în creație, talent și scenete!

Aproape 20 de grupuri de tineri din țară, printre care Lugoj, Arad sau Satu Mare, au participat la prima ediție a Festivalului de Teatru pentru Tineri „Tibiscum Act” de la Caransebeș.

Sala de spectacole a Casei de Cultură a fost arhiplină la ora premierii. Deși doar trei grupuri au intrat în concurs, în festival, restul trupelor s-au întrecut în creație și bună dispoziție, interpretând piese de teatru și scenete hazlii, dar și din dramaturgia clasică. Un act aparte a fost rezervat tinerilor talentați în arta interpretării vocale. În deschiderea manifestării, cei din public alături de juriu au ținut un moment de reculegere pentru Alexandra Florea, tânăra care a pierit într-un tragic accident de circulație pe când se întorcea alături de alți colegi de la un eveniment organizat de asociația de voluntari.

„Salutăm cu căldură prestaţia tuturor trupelor şi pasiunea cu care s-au dăruit pe scenă. Cu cât ai trecut prin mai multe, cu atât poţi să te transpui mai bine în rol. Eu felicit munca tuturor. Faptul că încă mai sunt oameni preocupaţi de teatru, care ştiu să-şi creeze motivaţia şi starea, faptul că au muncit cu ei înşişi atât de mult pentru a reuşi să depăşească tracul este ceva extraordinar”, a precizat organizatorul Petrișor Rada, coordonatorul proiectului.

Partenerii centrului de voluntariat al Episcopiei „Alexandra Florea” la acest eveniment inedit în Caransebeș au fost Primăria Municipiului Caransebeș, Episcopia Caransebeşului – Asociaţia „Ioan Popasu”, în parteneriat cu Clubul Rotary Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”.