S-au electrocutat la muncă. ITM face anchetă!

Doi muncitori din Caraș-Severin au ajuns la spital în stare gravă, după ce au fost implicați într-un accident pe șantier. Barbații s-au electrocutat în timp ce lucrau la reabilitarea unui drum comunal.

Muncitorii de 37 si 56 de ani lucrau în localitatea Marga, iar din greșeală au atins cu un utilaj firele de înaltă tensiune. S-au electrocutat pe loc, iar colegii lor de pe șantier au alertat Ambulanța. Victimele au fost transportate direct la Clinica de Arși din Timișoara.

,,Am fost solicitați să ne deplasăm din Reșița la Caransebeș să transportăm doi pacienți, dintre care unul în stare mai gravă. Din nefericire, după câte am înțeles un accident de muncă stupid. Noi am preluat un pacient tânăr, de 37 de ani”, a spus Florin Firca, medic la Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin.

Una dintre victime, bărbatul mai tânăr, este în stare gravă. Medicii au decis să îl transporte dis-de-dimineață la București cu un elicopter SMURD.

,,Din păcate, unul dintre ei este cu arsuri extensive, care depasesc 50% din suprafața corporală, motiv pentru care s-a luat deja legătura cu Bucureștiul, cu Spitalul de Arși. În cursul dimineții de mâine va fi transferat aerian către București, sigur, dacă se vor păstra bune condițiile meteo ”, a declarat Mihai Grecu, seful UPU din cadrul Spitalului Județean Timișoara.

Inspectorii de muncă urmează să deschidă o anchetă pentru a stabili dacă au fost respectate normele de protecție.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/