S-au contestat peste 300 de lucrări la Bacalaureat!

Candidații la Bacalaureat consideră că nu le-a fost acordat punctajul pe drept, așadar au depus un număr de 309 lucrări ce vor trebui evaluate de către o altă comisie, până în data de cinci septembrie.

Din cei 1034 candidați prezenți în sălile de examen, doar 176 au reușit o medie mai mare de nota șase, astfel încât examenul să fie considerat reușit. Tocmai din această cauză, un număr de 309 lucrări au fost contestate de elevii nemulțumiți de rezultat.

Majoritatea lucrărilor au fost de matematică, proba considerată și de elevi cea mai dificilă. Mai apoi, un număr egal de 68 de lucrări au fost contestate la biologie, respectiv limba și literatura română. Candidații care au depus contestații speră că vor avea ca rezultat schimbarea notei într-una de trecere.

Lucrările contestate vor fi din nou supuse evaluării, iar rezultatul se va afla pe data de cinci septembrie: „Lucrările contestate vor fi reevaluate in perioada 3-4.09.2012 în cadrul unei comisii regionale de contestații , în afara județului Caraș-Severin”, declară Ion Chiosa, vicepreședintele Comisiei Județene de Bacalaureat. Rezultatul va fi afișat atât pe site-ul edu.ro, cât și la fiecare centru de examen.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/