S-a votat: Primăria Timișoara va lua un credit de 20 de milioane de euro pentru cofinanțarea a două proiecte europene

Consiliul Local Timișoara a votat, în ședința de marți, proiectul cu privire la accesarea unui credit de 20 de milioane de euro de către primărie de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Suma va fi folosită, în principal, pentru cofinanțarea a două proiecte europene.

Primăria Timișoara va lua un credit de investiții de 20,3 de milioane de euro de la BERD, la o dobândă de 1,15%, banii urmând a fi returnați în 15 ani. Consiliul Local Timișoara și-a dat acordul, în ședința de marți, cu privire la acest proiect.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a explicat că majoritatea banilor vor fi utilizați pentru cofinanțarea a două proiecte importante pentru oraș, derulate pe fonduri europene. Este vorba de achiziția a 21 de tramvaie noi, de mari dimensiuni, dar și reabilitarea Căii Bogdăneștilor.

leader board 728 x 90 px

Sunt 20 de milioane de euro pe care ar fi trebuit să îi dăm acum, din bugetul local și care ne sunt necesari și pentru alte proiecte, de la infrastructura rutieră, până la construcția de creșe, reabilitarea de școli, construcția de noi clădiri și dotarea spitalelor din oraș. Sper ca anul acesta să intre deja prima tranșă”, a afirmat Dominic Fritz.

De asemenea, primarul Timișoarei a detaliat că o parte din bani vor merge și pentru finanțarea unor proiecte mai mici. Și anume, actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Polului de Creștere Timișoara și un studiu privind optimizarea rețelei de transport public.

O parte din aceste fonduri va merge și pentru finanțarea unor proiecte mai mici, dar la fel de importante și o vom putea deduce prin acorduri ulterioare cu BERD. În primul rând pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al Polului de Creștere Timișoara, chiar dacă unele din obiectivele prevăzute în documentul elaborat în 2015, precum podul și pasajul Solventul sau inelul IV, nu sunt încă realizate. Actualizarea este necesară pentru că vechea strategie punea accentul pe transportul individual, iar noi vrem să îl încurajăm pe cel alternativ, public, pietonal sau cu bicicleta. Vom face cu BERD și un studiu privind optimizarea rețelei de transport public, desenată în timpul comunismului, când Timișoara era cu totul alta. Acesta este și unul dintre motivele pentru care transportul în comun este folosit sub capacitate”, a explicat Dominic Fritz.