S-a urcat mangă la volan şi a fost turnat la 112! Ce a urmat?

Poliţia cărăşeană relatează o întâmplare petrecută miercuri, 2 mai, care a avut în prim-plan un individ certat cu legea, dar şi o persoană care a sunat la 112, preventiv!

Un apel la 112 din data de 2 mai 2018, la ora 14.02, a pus pe jar polițiștii din orașul Anina, relatează Compartimentul de relaţii publice din cadrul IPJ Caraş-Severin. „Sesizarea a fost despre o faptă gravă, un conducător auto care circula sub influența băuturilor alcoolice. Au fost organizate filtre și, după scurt timp, a fost oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 42 de ani, din Anina“, spun poliţiştii.

Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care individul a fost condus la Spitalul Oravița, pentru recoltarea probelor biologice. Adevărata surpriză a apărut când polițiștii au constatat că şoferul turmentat nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule!

În continuare se desfășoară verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 Cod Penal, și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 Cod Penal. „Mulțumim public persoanei care a sesizat fapta, intervenția polițiștilor rutieri a pus capăt unei situații care se putea sfârși tragic, atât pentru autor, cât și pentru ceilalți participanți la trafic“, mai transmit reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/