DNA-ul are în lucru un dosar penal. Printre multe altele. Nu asta e senzaţional. Ci faptul că se întâmplă pentru prima dată în 25 de ani. Dosarul respectiv este pentru terorism şi priveşte UDMR-ul. Adică, declaraţiile unor lideri ai UDMR. De exemplu, preşedintele UDMR-ului vorbeşte despre Transilvania ca de un ţinut natal. Al ungurilor? Atunci, e grav. Pentru că este un îndemn adresat membrilor UDMR. Mai gravă este declaraţia primarului din oraşul Sfântu Gheorghe. Acesta a vorbit de la tribună, în faţa a vreo patru sute de unguri, înfierbântaţi de o situaţie de-a dreptul dramatică. A ameninţat că dacă secuii nu sunt lăsaţi în pace şi prefectul judeţului se mai bagă la intonarea imnului Ţinutului Secuiesc, se poate ajunge la o situaţie ca cea din 1990, de la Târgu-Mureş. DNA-ul s-a autosesizat pentru prima dată şi a deschis un dosar pentru terorism. Deşi, până acum, au fost şi alte declaraţii periculoase ale UDMR-ului, cu o încărcătură mult mai mare. Sunt curios ce va ieşi din povestea asta. Dar cu persoanele declarate indezirabile cum rămâne? După ce-a fost la gura lor împotriva României, ar fi trebuit ca DNA-ului să-i fiarbă sângele în vene! Procurorii au mers pe burtă: n-au văzut, n-au auzit nimic. Ieri au avut loc alegeri la PNL. Odată cu preluarea funcţiei de preşedinte, Klaus Iohannis nu mai poate deţine şi funcţia de şef al PNL-ului. Doi liberali au candidat pentru funcţia asta: Orban şi Atanasiu, fost ministru al Apărării. Atanasiu s-a retras în ultimul moment, în favoarea Alinei Gorghiu, activistă tânără, om de bază în campania electorală, care are susţinerea demisionarului Iohannis. Ludovic Orban a declarat că va merge până în pânzele albe, deci va avea loc o luptă crâncenă. Problema va fi după alegeri, când noul preşedinte va trebui să se ocupe de un nou şi mare partid, rezultat din fuzionarea PNL-ului cu PDL-ul. Care vor fi relaţiile noului conducător, liberal, cu membrii PDL? Mă refer la Blaga, Videanu şi alţi pedelişti cu mare experienţă politică, ce nu vor fi de acord cu înregimentarea cerută de disciplina de partid. Deci, răspunderea va fi foarte mare. Pe ultimii metri mai apare un candidat surpriză. E vorba de liberalul Cristian Buşoi, tânăr şi ambiţios şi el. Fără prea multe şanse în bătălia cu Orban şi Gorghiu, aşa cum se va vedea. Şedinţa PNL a luat sfârşit, iar membrii PNL au decis: noul preşedinte este Alina Gorghiu, cu 48 de voturi pentru, în timp ce Orban a obţinut doar 27 de voturi. Iată şi o femeie la conducerea PNL.