S-a deschis noul an la Universitatea Politehnica Timișoara

deschiderea anului universitar la Timisoara

Entuziasmați și emoționați, mii de tineri au pășit în universul Politehnicii Timișoara. A debutat un nou an universitar cu o festivitate pe Stadionul „Știința”.

Tinerii, aflați la început de drum în viața de student, au fost întâmpinați de conducerea UPT.

„Vă așteaptă o perioadă importantă, care vă va defini ca oameni și ca specialiști, într-o Românie pe care sperăm să o transformăm și cu ajutorul dumneavoastră, având alături un corp profesional de excepție”, le-a transmis studenților rectorul UPT, Florin Drăgan.

Noua generație de politehniști beneficiază nu doar de o universitate care să o pregătească pentru viitoarea carieră, dar și de diversele alianțe internaționale, cum este și E³UDRES² din care Politehnica face parte, sau proiectele la granița dintre artă și tehnologie, în care UPT este implicată.

deschiderea anului universitar la Timisoara

Noii studenți au avut un prim contact și cu mediul economic. Zecile de comapanii cu care UPT este partener le oferă tinerilor practică în companii de top și viitoare joburi.

Pe parcursul întregii zile, pe Stadionul Știința, studenții au participat la activități și ateliere interactive, organizate de facultăți, departamente, ligi studențești și companii partenere ale UPT.

deschiderea anului universitar la Timisoara

deschiderea anului universitar la Timisoara

deschiderea anului universitar la Timisoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/