”S-a deblocat situația”. Sala polivalentă nouă în Timișoara, după zece ani!

Un deceniu. Se pare că de atât de mult timp e nevoie pentru a ridica o sala polivalentă de nici 3000 de locuri în Timișoara. Primarul Timișoarei a anunțat că anul acesta va fi gata construcția de pe strada Aurel Păunescu Podeanu.

Sala a fost începută în anul 2010, inițial de cei de la Universitatea Politehnica. Ulterior, în proiect s-a asociat și Primăria Municipiului Timișoara, cu participare de 50%. De-a lungul timpului, lucrurile au mers prost fie din lipsa banilor, fie din cauza firmele de apartament” care au câștigat licitația, fie din cauza modificărilor legislative prilejuite de tragedia din Colectiv. Acum, ultima problema era lipsa unei firme pentru terminarea acoperișului, dar aparent s-a rezolvat situația. ”Este deblocată situația la Sala UPT. Ieri am avut o discuție cu domnul rector Șerban, sperăm ca până la finalul anului 2020 să fie finalizată acea sală, unde știți bine câte s-au întâmplat de-a lungul anilor”, a precizat Nicolae Robu.

Sala a fost începută pe vremea când Robu era rector al Politehnică și primarul a avut chiar rememorări nostalgice cu acea vreme. ”A mers foarte bine treaba când eram eu rector. Eram încântat la acea vreme ca rector din punct de vedere al ritmului în care s-a lucrat. Îmi începeam ziua acolo, tonifiat, încărcat pozitiv pentru cum se lucra acolo și se simțeau progresele. Până când au intervenit acele rupturi neprevăzute și totul a stat în blocaj. Încercările de deblocare de atunci și până recent au eșuat toate. Acum se poare că s-a ieșit din încurcătură care a apărut și că lucrurile vor merge spre finalizare”, a mai spus Robu.

Despre sala polivalentă de 16 mii de locuri, făcută de Compania Națională de Investiții chiar lângă stadion, primarul crede că în februarie se va da drumul la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/