Rușine, Nelu Tătaru! Șpaga în spitale, ca dependenţa de droguri și alcool!

medicul paul purea despre dependenta de spaga din spitale

Reputatul chirurg Paul Purea, care a profesat în Germania, își strigă revolta după ce fostul ministru al Sănătății a fost prins luând șpagă până și de la cei mai amărâți!

Medicul Purea, cel mai probabil candidatul AUR Caraș-Severin pentru Senatul României, un posibil ministru al Sănătății, după cum spunea George Simion, nu are milă de Nelu Tătaru și nici de alți medici care au boala șpăgii în sânge.

„În un medic prins că ia șpagă! Unul de la vârful medicinei, chiar fost ministru al Sănătăţii! Unul care aparţine vechii şcoli de medicină, când vocaţia de a deveni medic, a dragostei de om, era cea esenţială în a opta pentru o asemenea profesie. Ruşine! Acesta este cuvântul pe care eu vreau să i-l adresez ca şi coleg al său acelui individ în halat alb. Lui şi celor încă zecilor de mii de medici din România care întind mâna spre sărăcia bolnavilor, pur şi simplu jăcmănindu-i de ultimii bani din buzunar, poate chiar de banii luaţi împrumut pentru a ajunge în plicurile blestemate aşteptate de ei! Știu şi cred că nu este vorba doar de un simptom trecător, ci de o boală cronică, atât de adânc afectând psihicul, în speţă caracterul medicului (nu a tuturor!), încât spaga a devenit dependenţă aidoma drogurilor, alcoolismului şi jocurilor de noroc!”, a comentat Paul Purea.

O asemenea dependenţă, o asemenea „boală de caracter” a medicilor nu este de glumă, avertizează acesta. Ea periclitează grav însănătoşirii oamenilor în suferinţă, adânceşte falia dintre „cei care dau” şi „cei care nu dau” (fiindcă nu au de unde!), accentuând mizerabil, şi pe nedrept, discriminarea în sânul poporului român.

Chirurg și șef de spital mai bine de două decenii în Germania, Paul Purea mai spune ceva, la fel de revoltător: „Tot timpul, în societatea românească, s-a vehiculat falsa idee că medicii din România nu sunt bine plătiţi, munca lor nu este remunerată la valoarea ei, pretinzându-se că ei au nevoie de cărţi, de participarea la congrese, etc. Aiurea! Medicii întotdeauna au câştigat mult mai mult decât alte categorii de profesionişti (profesorii, spre exemplu). Astăzi, bunăoară, un medic de la noi, cu excepţia, poate, a medicilor de familie, câştigă mai mult decât unul din Germania.”

Paul Purea nu se ferește de cuvinte și pune un diagnostic extrem de dur sistemului medical de stat din România. Vorbește în acest sens despre debandadă şi haos în medicina românească, despre şarlatanism şi medicină preferenţială, condiţionată de „galbenii” din pungă.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/