Fără un leu în buzunar, oamenii continuă protestele!

Cei peste 400 de angajaţi de la Ductil Steel Oţelu Roşu nu şi-au primit nici astăzi banii pentru munca pe care au prestat-o. Dacă nu vor intra în posesia salariilor până vineri, 17 mai, muncitorii vor declanşa o nouă grevă.

Întrucât de sărbători nu au avut niciun ban în buzunar, angajaţii combinatului sperau ca pe 13 mai, odată cu lichidarea, să-şi primească şi drepturile pentru perioada de preaviz, respectiv luna aprilie. Acest lucru însă, conform contractului colectiv de muncă, nu s-a întâmplat din cauza lipsei banilor.

,,Muncitorii au primit doar fluturaşi în care sunt prevăzute sumele cuvenite atât pentru lichidarea lunii aprilie, cât și cele trei salarii compensatorii. În mod normal, aceşti fluturaşi ar fi trebuit să fie însoțiți și de bani, dar din păcate salariile nu au ajuns la angajaţi. Deocamdată nu s-a întâmplat nimic şi se pare că nici nu se va întâmpla, pentru că reprezentanţii combinatului nu au lichidităţi la ora actuală. Se pare că, din păcate, această sumă este cumulată doar pe hârtie”, a declarat pentru Express de Banat Victor Sabău, liderul sindical.

Oamenii mai acordă o şansă conducerii combinatului

Dacă până acum nu au binevoit să le dea banii cuveniţi, muncitorii vor da startul altor proteste în perioada următoare. ,,În cazul în care conducerea nu va reuşi să le dea banii angajaţilor, mai mult ca sigur, luni, 20 mai, vom declanșa o altă grevă. Noi vom mai avea puţină răbdare, poate până vineri ne vor acorda salariile pe luna aprilie a acestui an. Altfel, protestele vor fi organizate pe termen nelimitat până la achitarea salariilor de către Ductil Steel”, a mai adăugat Victor Sabău.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/