Rușii vor bani de la stat pentru salarii

Protestele s-au oprit în Valea Bistrei, angajații de la Ductil au intrat în posesia notificărilor de disponibilizare, iar acum singura problemă a oamenilor este să primească salariile compensatorii, care le vor asigura măcar un venit pentru lunile următoare.

Liderul sindicatului din societate s-a deplasat la București săptămâna trecută, unde a participat la un miting de amploare, organizat de Federația Metarom. Răspunsurile pe care le-au primit de la oficialii Guvernului, acolo unde au intrat în audiență, au fost similare celor pe care parlamentarii cărășeni le-au transmis angajaților încă de săptămâna trecută. Oamenii așteaptă ca în această săptămână ministrul economiei să viziteze județul.

Angajații vor cele trei salarii compensatorii, iar din discuții se pare că nu s-a găsit încă formula potrivită. Probabil, doresc să găsească o soluție prin care să le ofere oamenilor banii din fondul de garantare al AJOFM, deci de la stat. Nici ei însă nu cred că au atâția bani, pentru că vorbim despre sume importante”, a declarat Victor Sabău pentru „Express de Banat”.

Salariul mediu net al unul angajat de la Oțelu Roșu a fost de 1.800 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/