Rugă pentru eroii neamului de Ziua Națională la Caransebeș

1 decembrie a fost sărbătorit într-un cadru foarte restrâns la Caransebeș, cu o slujbă religioasă oficiată de către PS Lucian Mic Episcopul Caransebeșului.

Deși edilul urbei a anunțat în cadrul ședinței de Consiliu Local că administrația publică locală zice pas festivităților organizate cu ocazia Zilei Naționale a României, primarul Felix Borcean a anunțat că se va alătura reprezentanților Episcopiei care vor oficia o slujbă de Te Deum în memoria eroilor, în Catedrala Episcopală cu hramul Învierea Domnului și Sf Ilie Tezviteanul din centrul urbei.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Slujba de Te Deum a început cu intonarea Imnului Național, iar după oficierea sfintei Liturghii, Episcopul Caransebeșului alături de primarul Felix Borcean au depus câte o coroană de flori la statuia lui Elie Miron Cristea, primul patriarh al României, cel care a militat cu înflăcărare pentru realizarea Marii Uniri. Deși nu s-a organizat nimic din cauza pandemiei trecătorii s-au oprit preț de un minut pentrru a saluta inițiativa oficialităților. Consiliul Local a fost reprezentat de viceprimarul Bebe Felician Pasere, iar la acțiune a participat și managerul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/