Patronul Metalului a revenit la Reșița pentru a discuta cu autoritățile locale imediat după ce Mihai Stepanescu a plecat din fruntea orașului, semn că problemele din Valea Domanului au fost generate doar de ruptura dintre cei doi.
Cătălin Rufă s-a întâlnit în cursul zilei de ieri cu viceprimarul cu atribuții de primar, Ioan Crina, pentru a lua împreună o decizie legată de soarta echipei de fotbal care anul trecut s-a bătut până la un moment dat la promovare, iar acum e ultima în clasament, o adevărată rușine a fotbalului românesc care pierde la scoruri de maidan. „Am vorbit cu domnul Crina, un om cu care e clar că se poate discuta. A avut o poziție corectă din care am înțeles că șansele de a continua proiectul început sunt de 50 la sută. Am stat de vorbă totodată și cu jucătorii. Mi-au spus că ei nu au conștientizat ce consecințe va avea acțiunea lor de protest. Ei au fost învățați să procedeze așa, acum cred că le pare rău”, a declarat patronul rosso-nerilor pentru expressdebanat.ro.
Ioan Crina, viceprimarul cu atribuții de primar după demisia lui Mihai Stepanescu, a confirmat că proiectul Metalul are încă șanse de continuitate, însă cu o condiție clară. „După cum știți, contractul respectiv prevedea că dacă noi vrem să încheiem colaborarea cu Cătălin Rufă trebuie să-l anunțăm în decembrie. Având în vedere că urmează decembrie, noi trebuia să pregătim materialele. Am avut o discuție cu el, în rezumat cam așa s-ar prezenta: Dacă retrogradează în Liga a III-a nu ne interesează, pentru că avem o echipă care presupunem că va promova în Liga a III-a și atunci este absurd să ținem două echipe în Liga a III-a. Dacă e vreo soluție să rămână în Liga a II-a, sub rezerva aprobării ulterioare, în luna iunie, putem să continuăm și cu domnul Rufă. Dacă nu reușesc să rămână în Liga a II-a, atunci întrerupem colaborarea!”, a precizat astăzi Ioan Crina. Acesta a mai spus că, din câte cunoaște, starea de insolvență nu ar putea împiedica în vreun fel ruperea contractului de asociere dintre municipalitate și Cătălin Rufă, dar și că rezultatele din ultima vreme ale echipei deranjează atât administrația locală, cât și microbiștii din municipiu.
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Inspectorii de integritate au constatat un conflict de interese administrativ în cazul Florentinei Radu, fostă directoare a Direcției de Sănătate Publică Timiș, în prezent șefa Administrației pentru Sănătate și...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Diana Apetrei |
02 April 2026
Curățenia de Paște începe responsabil: Reciclează electrocasnicele vechi și poți câștiga premii!
Ioana Toma |
02 April 2026
Tentativă de mită la Stamora Moravița. Surpriză în pașaportul unui șofer sârb
Raluca Pantea |
02 April 2026
Canalul Bega, folosit insuficient. Autoritățile vor un plan comun
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

