Roxamy, favorita celei mai frumoase competiţii

Derbiul campionatului judeţean de minifotbal s-a terminat nedecis şi asta nu face altceva decât să păstreze suspansul în lupta pentru supremaţie până în ultima etapă.

Roxamy şi Camera de Comerţ, primele două clasate, separate de un singur punct, s-au întâlnit duminică în meci direct. Întâlnirea dintre favoritele pentru titlul de campioană ar fi putut încheia socotelile în cazul unei victorii a liderului Roxamy, dar fotbaliştii Camerei de Comerţ ştiau foarte bine că nu au voie să piardă şi tocmai de aceea au avut mai tot timpul iniţiativa. Au condus în două rânduri, dar de fiecare dată s-au văzut egalaţi. La scorul de 2-2, cu puţine minute înainte de fluierul final, ar fi putut schimba soarta campionatului, dar Roxamy a fost ocrotită de bară.

 

YouTube video

Rezultatul de egalitate îi apropie pe elevii lui Gheorghe Popa de titlul de campioni, dar îi bucură pe majoritatea iubitorilor acestei competiţii deoarece se amână aflarea numelui echipei campioane. Campionatul judeţean de minifotbal readuce în iarbă, sintetică de data aceasta, foşti jucători importanţi ai judeţului şi antrenează în joc pasiuni şi ambiţii extraordinare. Bucurându-se de o organizare foarte bună, cu un regulament simplu şi respectat cu stricteţe, întrecerea organizată de Asociaţia Judeţeană de Minifotbal, la iniţiativa profesorului Dorin Voina, este, fără îndoială, cea mai frumoasă competiţie fotbalistică organizată în Caraş-Severin.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157643637053105″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/