Rosso-nerii l-au mințit pe Trică, dar îl țin în continuare pe banca Metalului!

Eugen Trică își amenințase jucătorii după eșecul de pe teren propriu cu Chindia Târgoviște că dacă nu câștigă la Arad, cu UTA, va pleca din Valea Domanului și, cel mai probabil, odată cu el, și cei mai mulți dintre fotbaliști. Nu s-a întâmplat nimic din ce a spus antrenorul oltean!

Cu un puști, Ciule, între buturi, după ce Zimmermann și-a pus mâna în ghips, Metalul Reșița a pierdut din nou în Liga a II-a, 1-5 cu UTA, și rămâne ultima în clasament, cu un singur punct. Echipa antrenată de Eugen Trică este singura din cele două serii care nu a fost în stare să câștige nici măcar un meci în actualul sezon. Jucătorii îi promiseseră antrenorului care își anunțase demisia după eșecul cu Chindia că vor arăta altă atitudine și determinare la Arad și că vor obține în sfârșit prima victorie. N-a fost însă deloc așa, pentru că arădenii au călcat în picioare o echipă a Reșiței care, din nefericire, nu se mai bucură de niciun fel de susținere.

Metalul se topește sub privirile nepăsătoare ale celor care i-au mințit pe microbiști cu fotbal de calitate, cu performanță și spectacol. Nici măcar acum, când clubul e pe mâinile unui administrator judiciar, și nu în ale lui Cătălin Rufă administrația publică locală nu se obosește măcar să-și trimită un reprezentant la vreun meci. Dar, vorba unuia dintre aleșii locali, la câte echipe sau înființat și desființat în Valea Domanului, ce mai contează încă una?!

Revenind la meciul de la Arad, Trică pare să fie dezamăgit doar de rezultat, nu și de evoluția echipei, motiv pentru care nu a mai vorbit nimic de demisie: „Am făcut o primă repriză catastrofală. Am vorbit una, am făcut alta, pot să-i felicit pe jucătorii mei doar pentru repriza a doua. Avem probleme de lot, avem nevoie de puncte, mi s-a accidentat Zimmerman și stă  trei săptămâni. Pe puștiul care a stat în poartă l-am cunoscut astăzi, la meci, dar sunt mulțumit de el, are calități bune. Vedem ce va fi, trebuie să mergem mai departe. Avem nevoie de puncte, altfel vom fi într-o situație foarte dificilă!”             

Comments

  1. playout says:

    după fc bihor inca o echipa sa se retraga si reşiţa nu va retrograda direct cu toate ca poate sa nici nu castige vreun meci pana la sfarsitul campionatului regulat.
    astfel, resita va intra în play-out si va mai putea aranja inca 10 meciuri

  2. eu says:

    cum nu are nici o sustinere ? CL si Primaria aloca echipei de fotbal in jur de 800 milioane in fiecare luna

  3. rsd says:

    Rufa la cate meciuri a fost ?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/