RoRec și Transal Urbis scapă caransebeșenii de deșeurile electronice și electrocasnice în acest weekend

Serviciul de Salubritate Transal Urbis din Caransebeș pregătește, în parteneriat cu RoRec, o nouă campanie de colectare de deșeuri electronice și electrocasnice la acest sfârșit de săptămână.

Caransebeșenii care reciclează vor fi răsplătiți cu tichete cadou, am aflat de la directorul Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu: „Această campanie este dedicată persoanelor care au posibilitatea să scape de obiectele electrocasnice care nu mai sunt utile. Dacă nu pot transporta deșeurile la punctele de colectare sâmbătă, 18 mai, pot suna la noi și o echipă mobilă se va deplasa la domiciliul lor în vederea ridicării deșeurilor respective”.

Șeful Transal a menționat că în ultima campanie de acest gen s-au colectat în jur de 7 tone de deșeuri, în special frigidere, televizoare și mașini de spălat, care nu se mai pot folosi. În funcție de aparatul adus, se acordă vouchere cadou. Punctele de colectare vor fi următoarele: curtea Colegiului Național „Traian Doda”, curtea Școlii Generale nr. 8 (cartier Cazărmii) și curtea Școlii Generale nr. 2 (cartier Pipirig).

Campania de mediu este realizată cu sprijinul RoRec. Caransebeșenii care nu dispun de mijloc de transport pot suna la numerele de telefon 0800 444 800/0751 302 119.

Deșeurile electrice reprezintă 5-6% din totalul deșeurilor unei comunități. Așa cum gunoiul menajer nu este păstrat în casă, nici echipamentele electrice vechi sau stricate nu trebuie depozitate în gospodărie ori aruncate la întâmplare. Ele trebuie colectate și reciclate corect din rațiuni ce țin de protecția mediului înconjurător, de riscul pe care îl prezintă potențialul lor toxic, precum și de protejarea resurselor naturale ale pământului.

Sursa foto: AclualMM

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/