Romsilva restabileşte legătura omului cu natura prin campania „Un copil – Un brăduţ”

Pe toată durata lunii noiembrie, Regia Națională a Pădurilor Romsilva încearcă să-i responsabilizeze pe cei mici cu privire la brăduții sub care aceștia își doresc să le fie lăsate cadourile lui Moș Crăciun, încurajându-i, prin intermediul campaniei „Un copil – un brăduț”, să reintroducă puieți în mediul lor natural (prin acțiunea de plantare), asta în detrimentul aruncării acestora pe la tomberoanele de gunoi.

Organizatorii campaniei care susțin „Viitorul pomilor de Crăciun” își propun, în primul rând, responsabilizarea copiilor față de natură, crearea unei legături trainice cu pădurea, educația forestieră desfășurându-se prin implicarea acestora în acțiunile de plantare, dar și de socializare. Acesta este și motivul pentru care inițiatorii proiectului fac apel la părinți, rude, prieteni, cei mari oferindu-le o mână de ajutor tuturor copiilor care vor face parte din acțiunea de plantare.

Privitor la conceptul campaniei, orice companie, asociație, fundație, sau persoană fizică, poate achiziționa un brăduț, care va fi plantat în ghiveci de către un copil, îngrijit cu atenție și ajutat să ajungă, în primăvara anului viitor, tocmai bun de plantat în mediul lui natural, acolo unde îi este locul! Specialiștii Romsilva pun la dispoziție toată experiența, tot talentul și toată priceperea, dar și rodul muncii lor.

Partenerii care vor susține acest proiect alături de Romsilva vor beneficia de asistență tehnică de specialitate din partea silvicultorilor, de expunere a numelui și imaginii (logo și denumire partener) în toate materialele de promovare a evenimentului, precum și prezentarea parteneriatului în mediul online.

Achiziționarea puieților se va realiza în perioada 4-30 noiembrie, acesta fiind condiționată de înghețurile timpurii, iar acțiunile de plantare în ghivece a „brăduților” se vor prelungi până la terminarea semestrului I al anului școlar 2019 – 2020.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/