Reprezentanții Romsilva îi răspund ministrului Mediului în scandalul puieților lipsă din pepinierele silvice cărășene: „diferențele sunt încadrate în categoria pierderilor tehnologice”.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva vine cu precizări după declarațiile publice ale ministrului Mediului, Diana Buzoianu, privind presupusa lipsă a aproximativ 250.000 de puieți forestieri din pepinierele Direcției Silvice Caraș-Severin, în urma unui control al Gărzii Forestiere Timișoara.
În comunicatul transmis, Romsilva arată că verificările au fost realizate de Garda Forestieră Timișoara în ultimul trimestru al anului trecut, în cele 17 ocoale silvice ale Direcției Silvice Caraș-Severin. „În urma controlului a reieșit o diferență între stocul scriptic și stocul faptic la șapte ocoale silvice, fiind constatată o lipsă cumulată de 272.742 de puieți forestieri”, precizează reprezentanții Romsilva.
Instituția susține că aceste diferențe sunt încadrate în categoria pierderilor tehnologice: „pierderi tehnologice admisibile care nu au fost consemnate”, arată Romsilva, precizând că valoarea medie de inventar a unui puiet este de 0,34 lei, cu TVA inclus.
Potrivit Regiei, noua conducere a Direcției Silvice Caraș-Severin „a luat imediat toate măsurile legale pentru recuperarea prejudiciului de 94.757 de lei, fiind aplicate 18 sancțiuni disciplinare personalului silvic care a încălcat îndatoririle de serviciu, fiind informată totodată și Garda Forestieră Timișoara despre demersurile pentru recuperarea prejudiciului și sancțiunile aplicate în 28 ianuarie 2026”.
Nu în ultimul rând, Romsilva susține că „deficiențele” constatate în pepinierele cărășene reprezintă un procent mic raportat la producția totală anuală a Regiei, subliniind, totodată, că instituția nu „tolerează nicio abatere de la lege”.
„Romsilva produce anual, în cele 514 pepiniere silvice, peste 30 milioane de puieți forestieri, din care circa 23 milioane sunt utilizați în cele două campanii de împăduriri derulate de Romsilva, de primăvară și de toamnă. Deficiența constatată la Direcția Silvică Caraș-Severin reprezintă 0,9% din producția anuală de puieți forestieri la nivelul Regiei. Romsilva nu tolerează nicio abatere de la lege sau îndatoririle de serviciu, inclusiv consemnarea în documente oficiale a unor date care nu reflectă situația din teren, aplicând sancțiunile prevăzute de lege”, se mai arată în comunicatul remis redacției.
Fotografia are caracter ilustrativ