Romi, tu știi unde e Greoni?

Puiucule, e întrebarea pe care ți-o pune un cititor la ultima ta postare în care te vaiți ca o babă. Te întreabă când va fi asfaltat drumul de la Greoni la Vrani. Nu sunt eu de vină că oamenii nu au altă treabă decât să-ți pună întrebări năstrușnice. S-or fi săturat și ei săracii de minciuni și de praful aruncat în ochii alegătorilor, după cum constată un alt cititor.

De la campania electorală încoace promiți verzi și uscate. Că vei face și vei drege. Că vei asfalta drumuri, vei construi spitale și tren pe baterii, dar tu, puiucule, nu vezi că îți bați gura degeaba? Că la București nu te bagă nimeni în seamă? Nici măcar liberalii. Că peste tot unde te duci, îți închid ușa în nas. Te trimit la plimbare și știi de ce? Pentru că nu contezi nici pentru partid, nici pentru Guvernul condus de nen-tu Ciucă. Degeaba te plângi pe Facebook că: „Pentru modernizarea DJ 572 de la Comoraste până la Doclin, Consiliului Județean a făcut tot ceea ce depindea de el.”.

Îți spun eu, n-ai făcut nimic, că dacă făceai era drumul modernizat. Să te fi dus la Capitală, să fi dormit la ușa miniștrilor și să nu fi plecat de acolo până nu-ți rezolvai problema banilor pentru modernizarea DJ 572. În loc să faci asta, ți-ai irosit timpul și energiile cu toate felurile de certuri și scandaluri. Te chinui de doi ani să o dai jos pe managera spitalului județean și nu reușești. Dă-o dracu’ de treabă. Tu ești bărbat sau ce ești? Dacă nici de asta nu ești în stare, atunci cum vrei să asfaltezi ditamai drumul județean? Cum, dacă nu te bagă în seamă nici măcar ai tăi? Explică-mi și mie ce trecere ai tu la București? Eu în locul tău aș parca elicopterul în fața Guvernului, pe locul unde trage mașina lu’ nea Nicu Ciucă. Și ce dacă te-ar da ăștia în ziar și la televiziuni? De parcă ar fi prima dată când ai apărea.

Bă Romi, dacă în mandatul lu’ Ciucă te plângi că nu ai fost ajutat, ce-o să te faci, bă, când va veni la putere alde Ciolacu, cu Mocio și Hurduzeu? Întreb doar, nu dau cu parul, la fel ca cititorul care e curios să știe dacă ai habar unde se află Greoni.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/