FOTO. Romeo și Julieta de Caransebeș. Cum au intrat în istorie doi tineri care s-au sinucis în Parcul Teiuș în 1934?

Ziua de 29 aprilie 1934 începuse ca orice zi de primăvară în Caransebeş şi nimic nu prevestea tragedia care avea să tulbure liniştea micuţului orăşel bănăţean. La ora 11, la punctul Trigonometru din cartierul Teiuş au fost descoperite cadavrele a doi tineri împuşcaţi în cap.

Ancheta efectuată de Comisariatul de poliţie Caransebeş a dus la identificarea acestora şi la aflarea cauzei decesului. Era vorba despre König Adam în vârstă de 19 ani şi de Elisabeta Wallner în vârstă de 18 ani. Tânărul Adam făcea parte din familia unui mic meseriaş caransebeşean cu mai mulţi copii, iar Elisabeta locuia împreună cu fratele ei, pe care îl ajuta în gospodărie, după ce acesta fusese părăsit de soţie în urmă cu un an. Din mărturia fratelui Elisabetei a reieşit că acesta nu avea cunoştinţă de legătura dintre sora sa şi tânărul Adam, pe care îl cunoştea, de altfel. Acesta îi trecea des pragul atelierului, dar crezuse că vine în vizită la una dintre calfe.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651805947636″]

Tatăl lui Adam arăta că în zilele premergătoare actului suicidal avusese discuţii cu fiul său, dar nu aflase cauza supărării acestuia. Într-una dintre zile, Adam îi dăruise tatălui o pălărie la care ţinea mult, iar fraţilor săi câteva obiecte de îmbrăcăminte, precizând că nu mai are nevoie de ele şi că în câteva zile va pleca. Tatăl încearcă să afle destinaţia, mai ales că Adam nu mai lucra de 2 ani, dar nu reuşeşte şi îi ia fiului actul de identitate. Adam renunţă la act spunând că acolo unde merge oricum nu va avea nevoie de acesta. Asupra celor doi au fost găsite două bilete de rămas bun, iar raportul poliţiei arăta că din cercetările făcute s-a constat că tânărul König Adam având relaţii cu Elisabeta Wallner, aceasta a rămas desvergenată şi de ruşinea ce a făcut-o părinţilor a găsit cu cale să se sinucidă amândoi.  Se pare că legătura celor doi era mai veche, aceştia petrecând în mai multe rânduri împreună mai multe ore pe dealurile Teiuşului, fratele Elisabetei ştiind că ea se afla în vizită la nişte rude din Caransebeşul-Nou.

parcul_teius
Acesta este locul în care cei doi tineri și-au pus capăt zilelor

Schimbările societăţii din ziua de astăzi sunt vizibile peste tot. Termeni precum nesimţire, prost gust, minciună, trădare, denunţ, înşelăciune, evaziune, corupţie, mită, perversiune, trafic de persoane, prostituţie, dar mai ales prostituţie de lux… ne sunt la fel de familiari precum cafeaua sau ceaiul de dimineaţă. Ne trezim, îi purtăm cu noi în timpul zilei şi nu ne părăsesc nici la sfârşitul acesteia. Oare sunt ei o invenţie a societăţii contemporane? Nicidecum, sunt la fel de vechi precum umanitatea, dar elementul de noutate pe care îl aduce prezentul este promovarea lor cu orice chip, în orice timp, prin orice mijloace şi… cu orice preţ.

Am fost cutremurat în momentul în care elementele acestui caz mi-au trecut prin faţa ochilor, cred că nu am mai fost bun de nimic în ziua respectivă. Am realizat că nu trebuie să cobori în istorie până în anul 1934 sau mai jos pentru a vedea asemenea tragedii, ele se întâmplă şi în 2015. Dar ceva mi se părea că nu se potriveşte, că nu se leagă, am recitit informaţiile şi… am înţeles – ruşinea. La baza acţiunii lor disperate stătuse teama de a-i privi pe cei apropiaţi în ochi, după ce îşi pierduseră onoarea. Privind spre Romeo şi Julieta de Caransebeş am înţeles că astăzi ruşinea intră în categoria sentimentelor aflate… pe cale de dispariţie.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/