Romeo Dunca s-a apucat de filosofat

Dacă nu ar fi fost om de afaceri, pilot de elicopter, șef peste manivelele autobazei ori președinte de județ, Romeo Dunca ar fi trebuit să se facă orator. Sigur, nu neapărat unul de talia lui Ioan Gură de Aur, Pericle, Iulius Cezar, Marcus Tullius Cicero, Hiperide ori Cato cel Bătrân, despre care am auzit că atunci când se apucau să țină discursuri în piața publică nu se mai opreau. Și nu o spun doar să mă aflu în treabă, ci pornind de la constatarea că vorbește mult (ce-i drept, nu întotdeauna cu rost) și nu doar în ședințele CJ și conferințele de presă. E de înțeles, are multă energie și trebuie să și-o consume, mai cu seamă când are în față un microfon.

De pildă, ieri, la deschiderea anului universitar la punctul de lucru reșițean al Universității „Babeș Bolyai”. Când s-o văzut la tribună, într-o aulă plină ochi, a început să turuie de nu l-a mai putut opri nimeni. Mai bine zis, să citească de pe hârtie despre nemții care, tot ieri, au petrecut cu crenvurști, bere și ștrudel de ziua lor națională, despre Napoleon, despre Apostolul Ioan, despre democrația strămoșilor lui Mikis Theodorakis și Nana Mouskouri, despre senatorii romani și setea lor de cultură, pe lângă cea de vin din strugurii podgoriilor lui Decebal. Un ghiveci de toamnă cu de toate, dar nesărat, nepiperat, ne nu știu cum, doar ca să ne găsim în treabă.

Auzi, Romi, fii sincer, cine ți-o scris discursul de ieri? Tu? Nu trebuie să juri cu mâna pe Biblie, că te cred, dar te întreb, de unde ți-a venit ideea (deși puțini te-au ascultat cu atenție) să abordezi tema asta a cărților? E de la tine din cap? Pe bune? Nu te credeam în stare de așa ceva, dar, mă rog, dacă tu zici, așa e. În cazul ăsta ți-o luat ceva timp până te-ai documentat pe Google. E bine că nu ți-ai prins urechile, iar până la urmă ai scos-o la capăt. Nu de alta, dar până i-ai găsit pe Antoniu, Cezar, Cleopatra, Napoleon și alții ca ei, la care ai tot făcut referire că, vorba aia, tot a fost ieri deschiderea noului an universitar…

Mi-a plăcut afirmația aia a ta cu „Trăim într-o eră a rețelelor de socializare care pune bariere realității, dar și contactului direct, uman, cu interlocutorul nostru, cu locul în care existăm.” Nu știu din ce material ai luat-o cu copy-paste, dar a dat bine la discursul tău moralizator și mobilizator în același timp. Și mi-a plăcut și chestia aia cu câți români mai citesc azi o carte: „În ţara noastră, 50% dintre români nu au citit nicio carte pe parcursul anului trecut şi doar 3% au citit mai mult de 10 cărţi. 5% nu au citit niciodată în viaţa lor. Este interesant că între cititorii fideli, persoanele cu studii superioare cu vârsta de peste 55 de ani sunt majoritare.” Sunt de acord cu tine, Romi, dar fii cinstit și spune-mi tu în care categorie te încadrezi? Aia cu 50% sau în cea cu 3%? Fii sincer, cărțile mele, pe care ți le-am făcut cadou de Crăciunul primului an de mandat, le-ai citit? Că așa îmi promiteai. Sau s-a așezat praful pe ele?

Și, puiucule, mi-a plăcut când ai spus că „în lipsa lecturii, în lipsa contactului direct cu o carte, limbajul sărăceşte şi devine aidoma limbajului binar.”. Sau când ai citat din tine: „Dascălii ştiu că educaţia se bazează pe carte. Nu în sensul abstract de carte, ci în cel mai strict sens de citit, răsfoit, simţit textura foilor, conturul aproape imposibil de atins al literelor.”

Bă, Romi, dincolo de forța cuvintelor și de mesajul lor patetic, dar înălțător, m-am simțit încă o dată mândru că îți sunt contemporan și abia aștept discursul tău de anul viitor, să le mai urezi încă o dată studenților înflăcăratul îndemn: „spor la învățat, multă energie și multă curiozitate epistemică.”. Asta cu „curiozitatea epistemică” m-o dat pe spate. Ești tare, Romi, tare rău!

• Tweet
• Pin It