Romeo Dunca, nu te mai ține de giumbușlucuri!

Bă, cât e de-a dracului lumea asta câteodată. Te dai peste cap, iei de la gura copilașilor, te rogi la icoana făcătoare de minuni și tot nu poți să o mulțumești. Pe unii nu-i poți mulțumi nici dacă le-ai aduce luna de pe cer. Nu-i poți și gata. Ei sunt învățați ca pe vremea lui Pazvante Chioru’ și cu asta basta. Ce progres? Care bine? Astea sunt povești de adormit consilierii județeni!

Nu-i așa, domnule Dunca? Vrei să aduci prosperitatea pe Muntele Mic și ei nimic. Nu le ceri nici să mute muntele din loc și nici nu-i scoți la deszăpezire când nu mai fac față utilajele mecanizate. Se opun cu toată ființa lor, de parcă i-ai duce în robie, nu spre prosperitate. Vorbesc de ăia de la Primăria Turnu Ruieni. De când ai ajuns președinte la Consiliul Județean numai la asta ți-e gândul. Cum să faci ca Muntele Mic să ajungă peste Sinaia, Predeal, Păltiniș, Rânca, Cârlibaba ori Straja. Nu știu cum de mai reziști. E adevărat, ai o constituție de invidiat, însă, dacă zi de zi îți mănânci nervii cu primarul de acolo, culmea, liberal și el, mi-e frică să nu cedezi nervos într-o bună zi și nu e bine, că te-ai pus rău și cu doctorii, publicându-le salariile, și n-o să te trateze nimeni în județ la o adică. Nu e bine ce faci, pentru că județul ăsta, redus de matale doar la Muntele Mic și ceva, ceva din Semenic așteaptă și altceva de la conducerea liberală.

De pildă, ăia de la Turnu Ruieni așteaptă să înțelegi că și acolo sus, în vârful muntelui, funcționează legea. Aia a noului cod penal. Că nu poți să faci ce vrei tu. Să-i spui primarului să renunțe la procesele pe care primăria le are cu firmele matale. Să se dea la o parte pur și simplu pentru că așa îți dorești. Și dacă ar vrea, nu ar putea. Procesele vin din urmă, nu sunt opera lui, te-ai judecat ani de zile cu Maralescu, fostul primar, și nu ți-a mers, pentru că unde e lege nu-i tocmeală. Iar când a câștigat primăria unul de-al vostru ai crezut că ai „pârtie” la toate. Uite că nu e așa. Că noul primar o fi el lipsit de experiență, dar prost nu e. Nu calcă pe lângă lege, nici măcar dacă i-ai striga ca și lui Daniel Surdu la ședința BPJ: „Pe tine, din acest moment, nu te mai înghit. Nici nu o să te mai salut când te văd prin Consiliul Județean”? Ei, și? Mare lucru. Am mai spus-o, primarul din Turnu Ruieni îi poate călca pe urme lui Felix Borcean, prin corectitudinea lui și, mai ales, prin presiunile pe care le exercitați asupra lui. Cu cât presiunea e mai mare, cu atât îi crește valoarea.
Îți dau un sfat, Romeo Dunca: nu te mai ține de giumbușlucuri. Nu mai intra în polemică pe Facebook cu cei ce lasă comentarii legate de munte, afaceri personale și primărie, așa cum ai făcut în ultima postare: „Actualul primar și grupul nou de consilieri doresc să ne judecăm din nou pe aceași temă. E curios, dar foarte clar. Păcat…”. Nu mai fă din astea și nu mai confunda Consiliul Județean cu afacerile de familie de pe Muntele Mic. Dă dovadă că ești un președinte adevărat și nu un cârcotaș care una, două îi arată cu degetul pe primarul și consilierii din Turnu Ruieni. Continuând să faci asta, ajungi să decredibilizezi cea mai importantă instituție din județ și nimeni nu îți dă dreptul să faci așa ceva. Îți spun toate acestea cu riscul de a-mi returna cadoul pe care ți l-am făcut de Crăciun, cel cu cărțile mele. Cu autograf!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/