Primăria Timișoara vrea să acceseze fonduri europene ca să doteze școlile cu echipamente IT

Aleșii Timișoarei și-au dat acordul asupra unui proiect pe care primăria îl depune în vederea accesării unor bani europeni cu ajutorul cărora să doteze cu echipamente IT școlile din oraș. Proiectul are o valoare de aproape 19 milioane de lei, iar de aceste echipamente ar urma să beneficieze 33 de școli. 

Scopul proiectului este dotarea școlilor cu dispozitive electronice, astfel încât orele de pregătire din timpul activităţilor didactice să se poată desfăşura online, se arată în raportul de specialitate al proiectului.

Proiectul va fi depus în cadrul Programului Operațional Competitivitate. Valoarea totală a acestuia este de 18,9 milioane de lei, inclusiv TVA, din care cofinanțarea proprie (2%) este de aproape 380.000 lei. Astfel, din suma totală, 2 milioane de lei reprezintă valoarea echipamentelor IT cumpărate de școli în a doua parte a anului trecut, iar aproximativ 17 milioane de lei – valoarea celor care urmează să fie cumpărate. La 12,6 mii de lei ajung cheltuielile de informare și publicitate aferente proiectului.

„E pentru prima dată când primăria a făcut un parteneriat cu 33 de școli din oraș. Am aplicat împreună cu aceste școli, iar cofinanțarea necesară nu vine din partea școlilor, ci din partea primăriei, de aproape 400.000 lei. Sper că o să și câștigăm aceste fonduri și acest proiect. Deocamdată doar l-am depus.”, a spus primarul Dominic Fritz.

Lista cu cele 33 de școli partenere ale proiectului poate fi consultată aici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/