Pentru fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin succesul categoric al lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale nu e deloc o surpriză, ci o dovadă a faptului că românii nu se mai lasă păcăliți!
„E normal ce s-a întâmplat, se știa încă de la alegerile locale, poate mai puțin în Caraș-Severin, că oamenii se revoltă față de PNL și PSD. De la 45% la sută cât au avut partidele astea, Crin Antonescu a ajuns la jumătatea scorului alianței. Oamenii nu mai sunt ușor de păcălit! Eu am simțit revolta poporului, eu, la rândul meu, am fost revoltat pe cei care au crezut că sunt mai deștepți decât oamenii simpli. Am fost revoltat pe cei care au trăit în colivia lor, în lumea lor în care li s-a părut că oamenii sunt niște vite pe care le aliniezi și le duci la vot, le constrângi. Poporul nu e atât de tâmpit. Simion e refularea de siguranță a unui popor chinuit, mințit, asuprit de sute de ani!”, a comentat Romeo Dunca pentru Express de Banat.
Fostul președinte CJ Caraș-Severin îi este de ceva vreme apropiat lui George Simion și îi susține candidatura la prezidențiale, în ciuda criticilor pe care le-a primit. Romeo Dunca explică și de ce își pune astăzi toată încrederea în candidatul AUR:
„La început am pus și eu botul la toate minciunile, că e pro-rus, că e cu PSD, dar cunoscându-l mai bine am descoperit un om dinamic, care are în genă ura față de comunism și față de cei care au distrus țara asta cu pilele lor, cu progeniturile și amantele lor. Sper ca Simion să câștige, Simion nu e omul pe care îl prezintă presa, e tânăr, e harnic, are o familie frumoasă, are curajul să pună mâna pe Biblie, iubește familia tradițională, are ura necesară în el de a se apuca de lupta asta. Voi vota și în turul 2 tot cu Simion, sper să ierte toate păcatele făcute de românii nevinovați, să construiască mai mult decât să pedepsească și să salveze țara asta! M-au înjurat toți, dar eu am știut că asta e calea. Și mai știu că românii nu sunt tâmpiți!”
Foto: Inquam Photos / George Călin