Romeo Dunca a făcut un spital de 100 de puncte! Inaugurarea, în decembrie, anul viitor!

51280862278 09cfa66d31 c

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a dezvăluit, în premieră, pentru Express de Banat, că Reșița va avea spital modular!

Romeo Dunca a precizat că mai sunt de îndeplinit doar câteva chestiuni procedurale, dar că proiectul a fost declarat deja eligibil pentru finanțare și că în curtea Staționarului 1 al Spitalului Județean de Urgență din Reșița va fi amplasat cu certitudine un spital modular. O construcție metalică placată cu panouri sandwich, care costă vreo 3 milioane de euro. „Am fost informați oficial că proiectul a fost selectat cu punctajul maxim și că trebuie să pregătim caracteristicele economice, să facem o Hotărâre de Consiliu Județean și apoi semnăm contractul!”, a spus șeful CJ.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dotarea acestui spital modular e estimată la valoarea de 5,8 milioane euro. Această sumă cade, cel puțin deocamdată, în sarcina Consiliului Județean Caraș-Severin. „Banii vin toți de la minister pentru construcția halei respective, dar nu e un capăt de țară ca Guvernul să ne mai dea niște bani și pentru dotare. Oricum, în noiembrie 2022 terminăm creditul la CEC, rămânem liberi de sarcini și vom putea să luăm credit pentru dotări și parte pentru reabilitarea Staționarului 1. Până la finalul anului estimăm să semnăm toate hârtiile, apoi e licitația și prin martie-aprilie începem lucrul. În cinci luni ar trebui să fie gata. Nevoia de finanțare pentru dotare va fi de undeva din noiembrie încolo. Practic, îl vom putea deschide în noiembrie 2022, atunci când UPU e deja gata. Vom face și niște lucrări la acoperișul Staționarului 1, pe banii noștri. Unul, două sau trei milioane de lei ca să-l punem la punct. Atunci va funcționa totul ca un întreg. După ce se termină cui pandemia, vom transfera infecțioasele de la Staționarul 3 la modular și Staționarului 3 o să-i găsim o altă întrebuințare. După ce se termină pandemia, modularul e gândit ca un spital de infecțioase. Rămâne lipit de UPU. În 1 decembrie 2022 ducem acolo bolnavii contagioși!”, a detaliat președintele Dunca.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/