UPDATE. Românii votează! Cum decurg alegerile din primul tur în Banat?

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Aproape 900.000 de locuitori din Banat sunt așteptați să treacă pe la urnele de votare până la ora 21.00. Comparativ cu numărul de alegători înscriși pe listele din 26 mai, acesta a scăzut în județele Caraș-Severin și Timiș cu circa 2.400 de persoane. Cât de „harnici” sunt bănățenii la alegerile de astăzi?

Este ora 13.30. S-a scurs aproape jumătate din timpul alocat votării în interiorul granițelor țării. Numărul celor care au trecut până acum pe la urne este de peste 4 milioane, reprezentând 23,16% din totalul alegătorilor. În comparație cu luna mai, de la alegerile europarlamentare, procentul este un pic mai mare, semn că românii înțeleg importanța votului lor.

În Banat au fost până acum la vot aproape 195.000 de persoane. În județul Caraș-Severin prezența la urne la această oră este 20,05%, iar în Timiș – 22,66%. Cei mai harnici din țară sunt locuitorii din Ilfov, acolo unde prezența este de 29,12%, în timp ce la coada clasamentului se află județul Satu Mare, cu o prezență de 16,96%.

În ceea ce privește orașele din Caraș-Severin, situația stă în felul următor: Anina – 20,50%, Băile Herculane – 37,34%, Bocșa – 16,67%, Caransebeș – 20,69%, Moldova Nouă – 16,02%, Oravița – 18,23%, Oțelu Roșu – 21,66% și Reșița – 19,03%.

În cele două municipii din județul Timiș s-a depășit media națională: Lugoj – 21,84% și Timișoara – 26,42%.

Nu s-au anunțat incidente deosebite până acum în cele două județe din vestul României. Urnele rămân deschise până la ora 21.00, iar în străinătate, până la ora 23.59.

Ora 17.30

promovare banner maxagro

Spre surprinderea multora, în ciuda unei campanii electorale pe care mulți au considerat-o ștearsă, prezența la vot depășește orice așteptare. Mai sunt peste 3 ore până la închiderea secțiilor de vot în țară, iar procentajul prezenței la urne este de 39%! Ținând cont că alegerile europarlamentare au scos la vot puțin peste 40% dintre români, este ușor de intuit că numărul din luna mai va fi depășit.

În județul Caraș-Severin au votat până acum 35,14% dintre alegători, 93.449 de persoane. În unele orașe s-a depășit deja prezența la urne din luna mai: Anina – 33%, Băile Herculane – 58,37%, Bocșa – 29,12%, Caransebeș – 32,17%, Moldova Nouă – 26,13%, Oravița – 28,36%, Oțelu Roșu – 34,04% și Reșița – 31,63%.

În municipiile din județul vecin, Timiș, situația stă în felul următor: Lugoj – 35,91% și Timișoara – 45%.

Ora 20.30

Cu mai puțin de o oră înaintea închiderii secțiilor de votare, rezultatele arată o prezență covârșitoare la urne, aproape la fel ca la alegerile europarlamentare din luna mai. Atunci prezența la nivel național a fost de 49,01% la închiderea urnelor, în timp ce acum, când procesul este încă în plină desfășurare, au trecut deja pe la urne 8,61 milioane de români, adică 47,28% dintre românii cu drept de vot.

În Banat, au fost la vot până acum 48,10% dintre alegătorii cu drept de vot: 42,73% dintre cărășeni și 50,42% dintre timișeni.

Nu s-au semnalat incidente majore la secțiile de votare din cele două județe.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/