Românii pot cere administrarea dozei a patra de vaccin anti-COVID-19

mature lady preparing to get vaccinated against covid 19

Din 16 mai, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de-a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech, anunță Ministerul Sănătății.

Potrivit MS, administrarea dozei a IV-a de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările EMA și ECDC.

publicitate online in ziar Express de Banat

Astfel, începând din 16 mai, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de-a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech.

„Pot solicita vaccinarea cu doza a IV-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager. Vaccinarea cu doza a patra se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a treia doze. Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani”, anunță MS.

Dovada vaccinării cu doza a patra va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/