România, țara în care o tonă de sticlă colectată costă un singur leu!

În zona Parcului Siderurgistului din Reșița există cinci platforme îngropate, fiecare cu opt containere, pentru depozitarea selectivă a deșeurilor din hârtie, metal, plastic, sticlă și gunoaie menajere. Cu toate că localnicii s-au deprins, în mare, cu regulile impuse, operatorul de salubritate nu respectă regula. Multe voci acuză Brantner că la colectare pune toate deșeurile în aceeași mașină. Amestecate.

Localnicii reclamă faptul că sticla ajunge în același loc cu gunoiul menajer, fiind revoltați că tocmai Brantner încalcă regulamentul de funcționare a acestei activități.

Fără să le ia apărarea celor de Salubritate, primarul Reșiței, Ioan Popa, are o explicație, susținând că de vină ar fi legislația în vigoare.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„O perioadă foarte lungă de timp a avut un preț foarte, foarte prost și acesta este motivul pentru care l-au adus la Oradea, cu gunoiul menajer. Vreau să vă spun că Ministerul Mediului trebuie să ia niște măsuri, căci dacă la plastic și carton firma de salubritate încasează 1.800 de lei pe tonă, la sticlă încasează doar 1 leu. 1 leu pe tonă, ceea ce este aberant de puțin. În aceste condiții, nimeni nu face efortul să manipuleze tone de sticlă în bătaie de joc. Va trebui ca unii să se trezească la realitate, chiar dacă acum sunt ai mei la guvernare. Avem un tânăr liberal la Ministerul Pădurilor, Apelor și Mediului și sper să reușească să pună lucrurile la punct, astfel încât din banii care se adună pentru poluatori să existe sume rezonabile pentru operatorii economici ce se ocupă cu colectarea sticlei”, a mărturisit Popa presei.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/