Fără a avea curajul să o spună direct, Klaus Iohannis a anunțat săptămâna trecută, reînchiderea României. Practic, a recunoscut în fața tuturor propria incompetență, precum și pe cea a guvernului pe care îl conduce de fapt. Mai mult decât atât, măsurile anunțate nu au nicio justificare logică, nu au la bază niciun studiu serios, mergându-se pe principiul: facem așa pentru că așa fac și alții. Există în continuare o diferență mare de testare între județe. Dacă în unele se fac mii de teste pe zi, în altele abia dacă se realizează câteva zeci.
Românilor le este interzis să mai circule noaptea fără un motiv bine întemeiat. De parcă vreun studiu a arătat că infectările au loc mai mult în toiul nopții. Din scaunele lor de la Cotroceni sau Palatul Victoria e foarte posibil să nu fi observat că, între timp, a venit sezonul rece, iar oamenii oricum nu mai stau seara pe străzi, așa cum poate se întâmpla vara.
Se închid toate școlile. Majoritatea statelor din Uniunea Europeană au ținut grădinițele și clasele primare deschise și au închis gimnaziile și liceele. De asemenea, OMS recomandă menținerea școlilor deschise cât mai mult posibil. Nu se doreşte sacrificarea unei generații de copii prin blocarea accesului la educație. Klaus Iohannis se tot lăuda cu programul România Educată. Să fie închiderea școlilor parte din acest program?
Cea mai aberantă măsură impusă populației este însă cea a închiderii piețelor. Aberantă dar și o dovadă a unei minime griji față de propria țară, față de proprii cetățeni. Pe de o parte cei care nu vor mai merge în piețe se vor înghesui în supermarketuri, iar pe de altă parte, cum bine știm cu toții, supermarket-urile au produse importante în proporție de 90%. Așadar, riscul infectării va rămâne același, în plus, cu această ocazie vom ucide definitiv producătorii locali. Evident, pe cei care au reușit să supraviețuiască până acum.
Nu în ultimul rând, restricțiile au fost anunțate de Klaus Iohannis exact în ziua de start a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Chiar dacă ne va fi mai greu, noi, cei de la PRO România, vom fi prezenți, cu maximă responsabilitate, oriunde ni se va permite pentru a ne întâlni cu alegătorii. Vom fi înarmați cu soluții pentru scoaterea României din criză. Pentru început, Venitul Minim de Criză pentru cetățenii români și Sprijinul Economic de Criză pentru IMM-uri sunt două măsuri care trebuie puse în practică cât se poate de repede. Cu ajutorul dumneavoastră, după 6 decembrie, o vom face!
Ion Spânu – Deputat PRO România
(E)