România 100 de ani de business! Dezvoltare pe axa Timișoara – Arad – Oradea – Cluj!

Antreprenorii de top ai județului Timiș și nu numai au dezbătut de ce este nevoie pentru ca România de mâine să fie mai bună decât România de astăzi, au expus idei și au căutat soluții pentru ca economia și societatea românească să intre pe un drum al construcției, încrederii și al unui viitor mai bun.

Popularizarea culturii de business, a culturii antreprenoriale și prezentarea antreprenorilor din Timiș și, în general, din zona de vest a României, cine sunt ei, ce fac și unde vor să ajungă, au fost alte obiective ale Conferinței România 100 de ani de business, găzduită joi, de luxosul Hotel Tresor le Palais din Timișoara, eveniment organizat de Ziarul Financiar și Banca Transilvania.

Peste 100 de antreprenori, manageri și persoane reprezentative, de influență, din Timișoara și zona de vest au prezentat și dezbătut subiecte de interes comun care să dezvolte economia Timișoarei și a României pentru următorii 100 de ani. Educația și grija pentru angajați a fost principala temă, punctul comun aprobat de interlocutrori și întreg auditoriul.

„Rezultatele investiției de acum, în angații noștri, nu se vor vedea imediat, ci peste 10, 15 chiar 20 de ani”, a subliniat Adrian Bădescu, fondatorul Clinicilor Medici’s din Timișoara, figură reprezentativă pentru municipiul de pe Bega, atât prin business-ul performant pe care îl conduce, cât și prin proiectele filantropice realizate.

Văd în Timișoara un oraș foarte frumos, un oraș european. Timișorenii trebuie să fie mândri, pentru că peste tot, clujenii, constănțenii, toți vorbesc cu mare respect de Timișoara. Am venit la acest eveniment pentru a afla despre planurile, provocările antreprenorilor de aici și ce putem face pentru a fi un partener în comunitate, cum putem face ca business-urile locale să le dezvoltăm împreună – Omer Tetik – CEO Banca Transilvania

Etica, performanța, parteneriatele de încredere, suportul comun al firmelor, ideile şi soluţiile necesare pentru ca economia şi societatea românească să cunoască o altfel de dezvoltare decât în prezent au fost alte teme ce au generat dezbateri aprinse între interlocutori. Au mai schimbat idei Omer Tetik – CEO Banca Transilvania, Iulian Idolu – directorul general al Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, Horațiu Moldovan – fondator și administrator Lasting System SRL, Călin Olteanu–Heel – director general tehnic și investiții Retim Ecologic Service Timișoara, Florin Vasilică – Head of Transaction Advisory Ey Romania, dar în discuții au intrat și antreprenorii prezenți în sală.

Testamentul lăsat de business-ul românesc

În anul Centenarului, Banca Transilvania și Ziarul Financiar au dorit să realizeze prin acest eveniment  o retrospectivă a business-ului românesc încercând să găsească soluții care să ajute antreprenoriatul să se dezvolte în următorii 100 de ani și mai ales să vină cu idei în sprinjinul celor care migrează în străinătate.

Cum facem ca România să recupereze decalajul economic și de dezvoltare pentru a ne apropia mai mult de media Uniunii Europene? Cum facem ca România să trăiască mai puține extreme și să își dezvolte mult mai mult o clasă de mijloc și o clasă de antreprenori care să ajungă pilonul de bază în business și în societate? Cum facem ca ideile fiecărui român care vrea să devină antreprenor să se transforme într-un business? Sunt alte câteva din subiectele discutate în cadrul conferinței România 100 de ani de business.

Ar mai fi de remarcat viziunea majorității antreprenorilor prezenți la evenimentul de la Tresor le Palais: o dezvoltare pe axa Timișoara – Arad – Oradea! Până la Cluj! În condițiile în care Caraș-Severinul și Hunedoara devin tot mai puțin atractive pentru mediul de afaceri.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/