Roco Sandu se gândește la Steaua!

CSM Reșița joacă mâine, de la ora 16.30, într-o singură manșă, în Cupa României, în deplasare, cu Cetate Deva.

Rosso-nerii au ca obiectiv principal în acest sezon promovarea în Liga a II-a de fotbal, dar lotul valoros le dă motive să-și propună lucruri frumoase și în Cupa României, competiție în care vor debuta mâine. Președintele Viorel Lolea afirma după tragerea la sorți că obiectivul echipei este accederea în faza următoare, chiar dacă e posibil ca Roco Sandu și Lucian Dobre să utilizeze sub Cetate și jucători care au bifat mai puține minute în acest start de sezon.

Antrenorul principal al CSM-ului dă și el asigurări că echipa a făcut deplasarea la Deva doar cu gândul la calificare. Și la viitoarele adversare, care foarte rapid se pot numi FCSB sau Dinamo. „Cupa e un alt obiectiv al clubului nostru, în două-trei etape putem aduce echipă de prima ligă. Acum foarte ușor o poți aduce pe Steaua aici, în Cupa României. Mergem la Deva pentru a obține calificarea!”, a declarat Roco Sandu.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/