Chitare, tobe, geci de piele și decibeli la maxim în Poiana Lupului din Gărâna. Lupii au făcut-o lată încă o dată!
Luna Amară, Adi Despot și Cezar Popescu, Dirty Shirt sau Cactus Jack sunt doar câteva dintre „metalele” grele din industria muzicii rock care au strălucit și la propriu și la figurat pe scena festivalului Rock The Wolves.
Sute de oameni, iubitori ai muzicii rock s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru bifa încă un eveniment de excepție, organizat în locația devenită deja celebră în întreaga lume: Poiana Lupului din Gărâna. Același peisaj de poveste, aceeași atmosferă incendiară și aceeași oameni faini, chiar dacă genul muzical a fost diferit, chiar dacă publicul a fost altul. Se știe că în haita lupilor intră doar cei dornici de distracție, cei care iubesc natura și muzica de calitate. Așa s-a întâmplat și la Rock the Wolves, un festival care a reunit public numeros, un număr de oameni ce a depășit așteptările organizatorilor.
„Oamenii sunt dornici de distracție, vor să iasă, să strige, să danseze, mai ales după ce a trecut peste noi și un an de pandemie, iar lucrurile încă nu se clarifică. Suntem extrem de bucuroși că am bifat o primă ediție de un real succes, cu trupe ce au vibrat alături de un public excepțional.” a declarat unul dintre organizatorii evenimentului.
Festivalul, ce a durat 4 zile, a bifat seară de seară nume cu greutate din industria rockului: Cargo și Compact, urmați Coma, Suburbia 11, Luna Amară și Celelalte Cuvinte sau Dirty Shirt, Implant pentru Refuz, Cactus Jack și Partizan. Nu au lipsit de pe scenă nici îndrăgitele trupe: Țapinarii, Partizan, Fără Zahăr, Mist, We Singing Colors, ce de asemenea, au smuls bisuri din partea publicului.
De la rockerii cei mai micuți, până la seniori, nimeni nu a mai stat pe bușteni. A fost delir. S-a cântat și s-a dansat până spre orele târzii ale dimineții, iar organizatorii nu au putut decât să promită pentru anul viitor, o nouă ediție, la fel de spectaculoasă ca și cea din acest an.