Robu: Timișoara este în cea mai jalnică stare din întreaga sa existență

Nicolae Robu continuă să critice noua conducere a Primăriei Timișoara pentru faptul că nu se îngrijește de spațiile verzi. „Timișoara este astăzi în cea mai jalnică stare din întreaga sa existență”, semnalează fostul edil. Acesta susține că orașul este murdar, iar buruienile măsoară peste jumătate de metru.

Timișoara arată mai rău ca niciodată. Cel puțin asta susține fostul primar Nicolae Robu, care critică din nou conducerea instituției pentru faptul că nu are grijă de spațiile verzi din oraș.

Timișoara – oraș european?! Iată ce a ajuns Timișoara noastră dragă în doar un an și jumătate de administrație neomarxistă! Ce vedeți în imagine e întâlnibil cvasigeneral în oraș! Cu un primar cu un parcurs în viață ultra șters, până să ajungă, prin manipulare susținută de grupuri de interese oculte în această funcție, parcurs inclusiv cu mari semne de întrebare la rubrica “studii” (!!!) -suntem îndreptățiți să afirmăm asta câtă vreme el refuză să-și prezinte diplomele, cu un viceprimar dublu repetent, cu un consilier personal de primar și mai și ca viceprimarul, anume, triplu repetent și am putea continua, nu e de mirare că Timișoara este astăzi în cea mai jalnică stare din întreaga sa existență”, a afirmă Nicolae Robu.

buruieni

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Mai precis, fostul edil semnalează faptul că buruienile au ajuns să măsoare peste jumătate de metru, iar în unele locuri chiar și peste un metru, iar „peste tot e mizerie”.

Peste tot e haos în organizarea și derularea diverselor lucrări -fără excepție moștenite de la mine, continuate într-o lipsă totală de logică; sterilitate totală în generarea de proiecte – noua administrație n-are absolut niciun proiect propriu; incompetență crasă în managementul termoficării, având drept consecințe ținerea orașului în frig și fără apă caldă și ducerea companiei de profil în pragul falimentului prin amenzile uriașe atrase și dublarea datoriilor moștenite; nimic făcut pentru transportul public, nici măcar gestiunea corespunzătoare a moștenirii; tarife la gigacalorie, transport public, parcare, taxe și impozite locale mărite cu nerușinare; viață culturală cvasinulă; jaf pe banul public prin scurgeri fără precedent către clientela de partid; ilegalități fără precedent, atât ca număr, cât și ca gravitate; minciuni zilnice servite de un aparat de propagandă plătit cu bani grei și arogări de merite fără nici cel mai mic temei (de ultimă oră: reabilitarea Sinagogii Cetate și a fostelor cinematografe!)”, este de părere Nicolae Robu.

În final, fostul primar al Timișoarei spune că atât el, cât și locuitorii au fost „intoxicați și manipulați de grupurile de interese oculte” cu cinism.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/