Robu merge tot „pe burtă” în cazul dosarului retrocedărilor ilegale

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a fost trimis în judecată în dosarul retrocedărilor caselor naționalizate din zona-cheie a orașului. Teoretic, conform statutului PNL, acest lucru nu i-ar mai permite să candideze pentru al treilea mandat. Tot mai multe voci îl contestă pe Robu, care evită să dea un răspuns cu subiect și predicat acum.

Anul trecut, Robu a declarat însă că va candida în orice condiții pentru un nou mandat de primar al Timișoarei, chiar dacă va fi nevoie să o facă din postura de independent. Deocamdată, nici președintele partidului la nivel național, Ludovic Orban, cel care nu a mai candidat la Primăria Bucureștiului după ce a fost el însuși cercetat, nu a dat un răspuns concret dacă Robu va fi sau nu candidat susținut de PNL la localele din iunie. „Nu am avut nicio discuție și nici nu mai vreau să am, nici aici, nici în altă parte”, a precizat Nicolae Robu, întrebat la conferința susținută săptămânal la primărie dacă a vorbit cu vreun lider PNL despre dosar.

gif card de energie dacus 1000x100

Totuși, edilul spune că e convins că faptul că e cercetat în dosarul retrocedărilor, unde apare și fostul primar Gheorghe Ciuhandu, nu va afecta finanțarea proiectelor orașului, în speță, cele finanțate de Guvernul condus de Ludovic Orban. „În niciun caz, pentru că eu am încredere în colegii mei, că sunt oameni raționali, competenți, care înțeleg  foarte bine nevoile Timișoarei. Așa cum mi-au promis, așa se va și întâmpla. Vor susține aceste proiecte”, a mai spus Robu.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/