Robu invidiază Aeroportul din Cluj, Idolu îi dă replica: „Acolo sunt evenimente care atrag oamenii să vină cu avionul”

aeroportul international timisoara
casinoherculane by sungarden

Nicolae Robu a spus public că este nemulţumit de stadiul actual al Aeroportului Internaţional Timişoara şi că acesta a rămas în urma celui din Cluj-Napoca. Dan Idolu, directorul Aeroportului timișorean, îi răspunde şi spune că din 2014 şi până în 2019 traficul a crescut pe Aeroportul din Timişoara cu 117%, deși orașul în sine nu este nici pe departe la fel de atractiv precum Clujul la capitolul evenimente.

Primarul Timişoarei a făcut o comparaţie între Aeroportul din Timişoara şi cel din Cluj. Într-un top 4, Robu spune că Timişoara a căzut pe ultima poziţie, în spatele aeroporturilor din Cluj şi Iaşi şi şi-a exprimat mâhnirea din acest punct de vedere. „Mă interesează foarte mult Aeroportul Timişoara. El este un obiectiv care nu e al nostru, ci al statului român în momentul de faţă. Dar suntem foarte nemulţumiţi de stadiul actual al Aeroportului din Timişoara. Nu vreau să vorbesc despre persoane responsabile. Alţii trebuie să facă analize şi să stabilească cine şi de ce este responsabil. Eu ca simplu cetăţean pot să fac o comparaţie între cum este Aeroportul de astăzi, în comparaţie cu cel din Cluj şi cum erau cele două tot prin comparaţie în urmă cu 10 ani. Noi eram pe locul doi pe ţară, după Aeroportul Otopeni. Acum am impresia că suntem pe 4. Cel din Cluj este net detaşat de noi. Aeroportul din Iaşi ne-a luat-o şi el înainte”, a precizat Nicolae Robu.

Mai mult, edilul a menţionat că la Aeroportul Internaţional Timişoara trebuie o abordare în forţă şi că are încredere în deciziile ministrului Transportului şi în cele ale echipei din jurul său. „La Aeroportul Timişoara se impune o abordare în forţă pentru a se recupera rămânerile în urmă. O să treacă şi această pandemie, vom reveni la normalitate şi cred că ne dorim cu toţii să plecăm spre diferite destinaţii de interes şi nu să ne uităm cu jind la zborurile de pe Aeroportul din Cluj, de pe Aeroportul din Budapesta. Deocamdată nu am de ce să-mi exprim neîncrederea în ceea ce decid nişte colegi pe care îi apreciez, ministrul Transporturilor şi echipa din jurul său”, a mai spus Robu.

De cealaltă parte, Dan Idolu îi răspunde şi precizează că, înainte de toate, numărul de persoane care deserveşte Aeroportul din Cluj este mult mai mare decât la Timişoara. „Aeroportul Timişoara deserveşte o regiune cu maximum 2 milioane de locuitori din Caraş, Timiş, Hunedoara, poate şi din Alba, pe când Aeroportul din Cluj acoperă toată Transilvania. Din start acolo sunt 8 milioane de posibili clienţi, pe când la Timişoara sunt 2 milioane”, a replicat Dan Idolu.

Directorul Aeroportului din Timişoara continuă şi el comparaţia sa între cele două aeroporturi. „Timişoara este legată prin autostradă de o mare capitală europeană, Budapesta. Să ne facem că nu ştim că Budapesta a fost capitală de imperiu, cu o populaţie cu un nivel de trai mai ridicat în zona aceea şi legată de autostradă, de Timişoara, Arad, Oradea, înseamnă că ne minţim singuri. De la Cluj până la frontieră trebuie să mergi pe drum naţional aproximativ două-trei ore. Din start distanţa faţă de o mare capitală europeană e mai mică la Timişoara şi evident e un concurent, fără să vorbesc şi de Belgrad, care iarăşi e o capitală culturală la o oră jumătate-două faţă de Timişoara. Trebuie să fim realişti, pentru că trăim într-o piaţă liberă, într-un mediu concurenţial şi piaţa dictează. Pe când la Cluj concurenţa nu există”, a menţionat Dan Idolu, directorul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Din punct de vedere al infrastructurii de aviaţie, Timişoara este însă net superioară Clujului. Infrastructura este impecabilă, consideră Idolu. „La noi pista are 3.500 de metri, echipată pe ambele direcţii la maximum, cu echipamente de înaltă navigaţie balizaj, pe când acolo e 2.000 de m între oraş şi râul Someş. Argumentul e net favorabil Aeroprtului Internaţional Timişoara”, a continuat Idolu.

În plus, Aeroportul Timişoara a crescut faţă de 2014 de la 750.000 de pasageri, la 1.700.000 în 2019. Creşterea este de 117%, un procentaj considerabil.

La final, Idolu i-a dat pese nas lui Robu că dacă edilul invidiază Aeroportul din Cluj şi el îi invidiază pe cei din administraţia Clujului, pe care îi consideră oameni mai responsabili şi cu mai multe reuşite. În plus, mediul social, economic, sportiv şi cultural, mai dezvoltate decât cele ale Timişoarei, fac ca oraşul din Ardeal să fie mai atractiv din punct de vedere turistic şi îmbie oamenii la o plimbare cu avionul.

„Dacă reprezentanţii administraţiei din Timişoara invidiază Aeroportul din Cluj, şi eu îi invidiez că au avut oameni responsabili în conducerea oraşului care s-au ocupat să facă lobby la Bucureşti pentru fonduri de dezvoltare. Noi am reuşit aşa cum am putut, din resurse proprii şi cu bani europeni să asigurăm o infrastructură conform pieţei, conform traficului de la noi. La Cluj sunt evenimente, s-a construit un stadion pe care se desfăşoară competiţii, concerte, s-a realizat sală polivalentă, o grămadă de facilităţi pentru investituri. Nu s-au mărit impozitele şi taxele ca în Timişoara. Mediul economic, social, sportiv, cultural e încurajat cu nenumărate evenimente care atrag oamenii cu avionul. La noi, în afară de frumuseţea veche a oraşului, de ce ar veni?”, a declarat Dan Idolu pentru Express de Banat.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/