Robu, după ce Primăria Timișoara s-a lăudat din nou cu investiții record: Fritz raportează proiecte puse de mine pe orbită

Nicolae Robu, audiat la DNA Timisoara

Primăria Timișoara s-a lăudat că și în acest an a realizat investiții record. Pe de altă parte, fostul primar Nicolae Robu susține că Dominic Fritz nu face altceva decât să se laude cu proiectele sale, ca de obicei.

Ruben Lațcău, viceprimarul USR al Timișoarei, s-a lăudat cu faptul că pentru al doilea an consecutiv instituția a investit sume record în modernizarea orașului.

La începutul acestui an, pe 2 ianuarie, ne-am asumat că primăria Timișoara va depăși în acest an suma de 400 milioane de lei, bani investiți în modernizarea orașului. Suntem la sfârșit de noiembrie, iar în 25 noiembrie suma efectiv investită (facturi decontate) în Timișoara este de 421 milioane. E posibil să depășim 500 de milioane de lei până la sfârșit de an. După ce anul trecut a fost anul cu cele mai mari investiții din ultimii treizeci, un pic peste 250 de milioane de lei, anul acesta ritmul de lucru, numărul șantierelor și modul în care merg, a crescut exponențial suma investită în oraș”, explica Lațcău.

Ca de obicei, fostul primar Nicolae Robu nu a ratat ocazia de a critica administrația Fritz după ce a auzit această veste, susținând că majoritatea proiectelor sunt moștenite.

Fritz nu face altceva decât să raporteze proiecte puse de mine pe orbită, care și-au urmat cursul fără niciun merit al lui Fritz, ba din contră, și l-ar fi urmat mult mai bine fără el decât cu el! Vă reamintesc, proiectele pe fonduri europene rămase moștenire cu finanțarea aprobată de la administrația Robu totalizează 570 milioane euro! Grea moștenire, nu?! Comparați și dv cu sume precum 12 milioane euro etc -buni și ei, evident, dar 12, nu 570- cu care se face atâta propagandă de mașinăria Fritz”, a afirmat Nicolae Robu.

Mai mult, „de dragul adevărului”, fostul primar al Timișoarei a solicitat administrației Fritz să facă publică lista proiectelor de investiții cu care se laudă și să indice pentru fiecare dintre ele o serie de detalii, printre care data aprobării studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice, data semnării contractelor de execuție și a aprobării finanțării europene.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/